Dominic Fritz, președintele USR și primarul Timișoarei, lansează un atac direct la adresa PSD, în contextul votului intern de luni privind viitorul partidului la guvernare. Fritz îi acuză pe social-democrați că pregătesc o criză politică „cu siguranță nu pentru români”.
Fritz susține că PSD a tensionat relațiile din coaliție încă de la începutul guvernării, invocând campanii de denigrare la adresa miniștrilor USR, voturi alături de AUR și nerespectarea unor angajamente politice.
„Acum vreți să schimbați premierul cu un an înainte de termenul agreat. De ce? Cu siguranță nu pentru români.”, afirmă liderul USR.
Dominic Fritz avertizează că o eventuală ieșire a PSD de la guvernare ar putea declanșa o criză cu efecte economice majore. Potrivit acestuia, România riscă să piardă fonduri europene importante, iar instabilitatea politică ar putea duce la creșterea deficitului și a dobânzilor.
„Prin declanșarea unei crize politice, veți sărăci țara și mai tare. Pierdem 10 miliarde de euro din PNRR. Deficitul și dobânzile vor exploda. Totul se va scumpi, iar locurile de muncă vor dispărea.”, a transmis Fritz.
Președintele USR acuză PSD că încearcă să profite de contextul politic pentru a reveni „la butoane”, făcând trimitere la perioadele anterioare de guvernare.
„Faceți jocuri de putere pe spinarea oamenilor pe care spuneți că-i protejați. Ce ipocrizie cruntă. Adevărul e altul. Sperați să profitați de haos. Să declanșați criza politică, să vă întoarceți la butoane nestingheriți și să fie totul ca înainte, ca pe vremea lui Ciucă și Ciolacu.”, a spus acesta.
În același timp, Dominic Fritz afirmă că USR va susține în continuare actuala guvernare, respingând orice compromis cu PSD.
Reamintim, 5.000 de membri PSD vor decide luni dacă rămân în coaliția de guvernare în formula actuală sau dacă îi retrag sprijinul politic premierului PNL Ilie Bolojan.
Potrivit președintelui PSD, Sorin Grindeanu, „așa cum suntem acum, în situația în care ne aflăm acum, lucrurile nu mai pot continua.” „PSD nu va susține un Guvern minoritar. PSD nu va face în perioada următoare vreo majoritate cu AUR. PSD ori intră în opoziție, ori va face parte dintr-o coaliție pro-europeană! Alte variante nu există.”, a declarat sâmbătă, la Timișoara, Sorin Grindeanu.