Fritz, în apărarea medicilor: Situația e deja disperată. Să nu renunțe

dominic fritz la spitalul victor babes din timisoara
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Președintele USR Timiș, primarul din Timișoar, susține că revendicările medicilor de familie cu privire la reducerea finanțării în 2024 sunt justificate. Scăderea bugetului alocat cu 25% va omorî sistemul deja sub-finanțat al medicinei de familie, mai spune Dominic Fritz. 

Dominic Fritz a transmis un mesaj de solidarizare cu medicii de familie care protestează față de prevederile prevăzute în hotărârea de guvern care ar urma să intre în vigoare la 1 februarie.

„Cei care vor suferi de pe urma deciziilor pompieristice ale guvernului nu sunt doar medicii de familie, ci întreaga populație beneficiară a serviciilor de medicină de bază. Situația este deja disperată: în noiembrie, cabinetelor le-au fost plătite doar 40% din sumele cuvenite. Deja peste 450 de localități nu au medic de familie, iar subfinanțarea continuă determină și mai mulți specialiști să plece din țară sau să-și închidă cabinetele. Sunt alături de toți medicii de familie din Timișoara și din județul Timiș care sunt în stradă și apără, nu doar drepturile lor, ci drepturile noastre, ale tuturor celor care avem nevoie de îngrijiri medicale. Și îi îndemn să nu renunțe.”, a transmis Dominic Fritz printr-un comunicat de presă.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Șeful USR Timiș cere guvernului să aloce fonduri consistente pentru cabinetele medicilor de familie, echipamentele și personalul necesar: „O medicină de familie solidă este esențială pentru un sistem medical eficient și centrat pe nevoile cetățeanului.”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/