Fritz, după decizia CCR: Azi nu e victorie, ci normalitate

dominic fritz despre decizie ccr pensii magistrati

Dominic Fritz salută decizia Curții Constituționale pe legea pensiilor speciale ale magistraților. 

„Azi, CCR a stabilit și formal ce era clar pentru o țară întreagă: că reforma pensiilor speciale și a vârstei de pensionare a magistraților e constituțională și legitimă. Azi nu e o victorie, ci un gest de normalitate. E și o afirmare a democrației: greșelile politice din trecut pot fi reparate tot prin votul politic. Nu există spații în societate unde regulile jocului să nu poată fi schimbate prin claritate morală și asumare.”, a notat Dominic Fritz pe Facebook.

Președintele USR și primarul Timișoarei avertizează că decizia nu va fi primită unanim.

Vor fi și cei care nu o să accepte decizia de azi cu aplauze. Zbateri vor mai exista. Dar decizia de azi deschide drumul spre reforme care să reducă din privilegii și influența intereselor speciale. Pentru că doar așa România se poate vindeca.”, a concluzionat Fritz.

Vă reamintim, miercuri, legea privind pensiile speciale ale magistraților a trecut de Curtea Constituțională și merge mai departe la promulgare. Legea crește vârsta de pensionare a magistraților și micșorează cuantumul pensiei de serviciu.

Decizia CCR vine după cinci amânări. Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pentru această lege anul trecut. Hotărârea CCR este definitivă și general obligatorie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/