Dominic Fritz a solicitat, alături de Clotilde Armand, renumărarea voturilor în secțiile în care au existat probleme.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, anunță că a cerut renumărarea voturilor împreună cu Clotilde Armand, primărița Sectorului 1, în secțiile în care au fost probleme.
„Miza acestor zile nu este viitorul primar al Sectorului 1 sau al Sectorului 2. Miza acestor zile este viitorul democrației românești. Deja sunt 2.000 buletine de vot care apar la totalul voturilor, dar sunt necontorizate nici la voturi nule, nici la candidați. Iar domnul Tuță reclamă victoria cu 500 voturi avans. Nu Clotilde Armand a votat de 2.000 de ori, ci cetățenii sectorului 1 au votat de 2.000 de ori. De 2.000 de ori cineva s-a trezit, s-a îmbrăcat, a stat la coadă să voteze, a pus o ștampilă pentru că a zis: ”eu vreau să decid cine va fi primarul acestui sector”. Și de 2.000 de ori domnul Tuță spune nu mă interesează, nu mai numărăm. La patru zile după vot încă nu știm care este rezultatul pentru că unora le este frică să ne mai uităm încă o dată unde au pus cetățenii ștampila. Peste tot în țară se întâmplă să fie procese verbale greșite, din intenție sau din neatenție. Și peste tot în țară, acolo unde se descoperă o neconcordanță în procesul-verbal, se numără din nou. Doar la București, nu”, a declarat Dominic Fritz.
În aceste condiții, primarul Timișoarei a făcut un apel la premierul Marcel Ciolacu, căruia i-a transmis să ia în serios în această problemă.
„Fac un apel la domnul Ciolacu, liderul PSD, liderul partidului din care provine președintele AEP și probabil candidatul la președinția României, deci un om care s-ar putea să jure într-o zi că va apăra Constituția României, să ia în serios această problemă. Nu transformați această miză într-o luptă între partide! În Timișoara și în București au murit oameni luptând pentru democrație, pentru o țară în care fiecare vot contează, pentru libertate. Și astăzi noi, generația care profită de această jertfă din 1989, avem o responsabilitate să apărăm această moștenire”, a afirmat Dominic Fritz.