Fritz, despre prefectul de Timiș, pe tema steagurilor: „Clar face politică”

steag romania

Continuă discuțiile pe marginea subiectului privind catargele din Timișoara pe care este arborat tricolorul, ce ar urma să fie date jos. „Prefectul de Timiș clar face politică”, susține primarul Dominic Fritz.

Dominic Fritz susține că prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, „face politică” pe marginea subiectului privind catargele din Timișoara amplasate ilegal, pe care sunt arborate steagurile României.

Procesul intern, administrativ și deliberativ încă nu a ajuns la o concluzie, tocmai de aceea eu nu am semnat încă nimic (n.r. privind demontarea catargelor). Eu nu aș vrea acum să spun care va fi finalitatea lui. Acolo unde este posibil să intrăm în legalitate și unde există și cineva tehnic care să-și asume acest lucru, pentru că cineva va trebui să semneze pentru o lucrare făcută fără proiect tehnic, și acolo intrăm în legalitate. Acolo unde asta nu va fi posibil, eu nu am decât să merg mai departe și să desființez aceste lucruri, altfel eu m-aș face culpabil și probabil cineva mi-ar face un dosar de abuz în serviciu, ceea ce eu cel puțin nu vreau. Prefectul de Timiș clar face politică și este și dreptul lui ca politician”, a afirmat primarul Timișoarei.

Dominic Fritz a ținut să sublinieze că nu a menționat niciodată că ar dori să dea jos steagurile României din oraș, fiind vorba mereu despre catarge.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Eu nu am vorbit niciodată despre steagurile pe care aș vrea să le dau jos, eu întotdeauna am vorbit despre aceste catarge care sunt construcții pe o anumită lege a construcțiilor și care pun în pericol sau care au potențialul să pună în pericol siguranța cetățenilor”, a adăugat edilul-șef.

Mihai Ritivoiu, prefectul de Timiș, a anunțat că va dispune un control la Primăria Timișoara după sărbătorile pascale, pe tema steagurilor amplasate ilegal în câteva intersecții din oraș.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/