FOTO Fritz, criticat după ce s-a fotografiat cu zeci de elevi fără să poarte mască: „Este sfidător”

fritz1

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a fost criticat după ce s-a fotografiat în mijlocul a zeci de elevi fără mască. Asta deși toți copiii au fost puși să o poarte. „S-a mai prăbușit un mit. Cel al neamțului serios și responsabil”, spune șeful DSP Timiș, pe când fostul edil Robu consideră că „este sfidător” ce s-a întâmplat.

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a publicat în cursul zilei de joi mai multe fotografii pe pagina sa de Facebook, în dreptul unei postări prin care se lăuda cu faptul că a mers la Școala Gimnazială Nr. 6, pentru a se întâlni cu elevii.

Niciodată nu mi-a făcut mai mare plăcere să răspund tirului de întrebări despre oraș și problemele lui, ca astăzi. (…) Am plecat de la școală încărcat cu energia și entuziasmul lor. Și cu gândul că potențialul orașului nostru crește cu tineri ca ei. Și cu așteptarea unei noi discuții, cu alți elevi, la altă școală”, a afirmat Dominic Fritz.

Edilul-șef a publicat pe rețeaua de socializare mai multe fotografii în care apare în mijlocul elevilor, în care se poate vedea foarte clar că toți elevii poartă mască, iar Dominic Fritz a ales să nu facă asta.

fritz2

În aceste condiții, șeful DSP Timiș, liberalul Flavius Cioca, a ținut să-i bată obrazul primarului pentru că nu a purtat mască. „Tânăra generație e mai responsabilă decât dumneavoastră. În condițiile incidenței crescute din Timișoara, adolescenții au ales să poarte mască. Dumneavoastră nu! Dar bănui că asta e celebra seriozitate nemțească și eu nu o înțeleg”, a comentat Flavius Cioca la o fotografie publicată pe Facebook de Dominic Fritz.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Ulterior, șeful DSP Timiș a revenit cu o postare pe pagina sa, afirmând că „s-a mai prăbușit un mit. Cel al neamțului serios și responsabil. Când masca nu mai e obligatorie, dar e recomandată, într-un oraș cu incidență ridicată a infecției cu SARS-CoV-2, 45 de tineri elevi poartă masca corect ca să-i protejeze pe cei din jurul lor. Din păcate, Dominic Fritz nu poate să le urmeze exemplul. Aștept cu inima strânsă să văd ce alte exemple de responsabilitate ne va mai oferi. Am o presimțire sumbră cu o amendă. Dar sper să mă înșel”.

Întreaga scenă a fost comentată și de către Nicolae Robu, fostul primar al Timișoarei.

Priviți tupeu: zeci de copii puși să poarte mască -deși masca nu mai e obligatorie-, nu cumva să-l îmbolnăvească pe “marele” Fritz! El, “marele” Fritz, bineînțeles, fără mască! P.S. Să fiu înțeles clar: eu consider că nu mai e cazul să chinuim copiii cu masca și nici adulții; dacă toți copiii sunt, totuși, cu mască, este sfidător ca primarul să fie în mijlocul lor fără! Deci: ori toți cu, ori toți fără”, a precizat Nicolae Robu.

fritz4

fritz3

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/