Free Ocico, în curând, la Reșița!

free occico
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Păstrând tradiția anilor trecuți, Centrul de Tineret Mansarda din Reșița organizează o nouă ediție a evenimentului social Free Ocico.

În 2024, acesta este programat pentru jumătatea lunii mai, în cadrul manifestărilor prilejuite de Săptămâna Națională a Voluntariatului.

La Free Ocico, reșițenii pot aduce lucrurile pe care nu le mai folosesc și pe care doresc să le dea la schimb. Pot fi haine, obiecte casnice, jucării, pantofi, bijuterii, cărți sau chiar plantele în ghiveci, însă nu mai mult de 15 obiecte, transmit organizatorii. Lucrurile care rămân vor fi donate ulterior unui magazin caritabil.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

În timp ce ne vom bucura de o limonadă și de socializare, avem ocazia să facem ordine în dulapuri și în casă, renunțând la ce nu ne mai trebuie. Prin participare, ajutăm și pe cei mai puțin norocoși să primească lucruri de care au nevoie, în timp ce facem loc pentru unele noi în viața noastră”, precizează organizatorii.

Ediția din acest an a Free Ocico va avea loc în 14 mai, de la ora 18.00, în curtea Centrului de Tineret Mansarda Reșița.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/