Fraudă cu IMM-uri de peste 1 milion euro, în Timiș și Caraș-Severin

frauda fonduri imm timis si caras severin
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Polițiștii de la Criminalitate Economică au descoperit o schemă de proporții cu ajutoare de stat pentru IMM. Au descins în Timiș și Caraș-Severin.

Timp de 2 zile au avut loc 66 de percheziții în județele din Banat, dar și alte 19 județe și în București. Prejudiciul descoperit este de 5,8 milioane de lei.

„Din investigațiile efectuate a reieșit că, în perioada iunie 2019 – decembrie 2021, prin intermediul a peste 30 de societăți comerciale, 25 de persoane, în baza unor documente care ar fi fost falsificate, ar fi solicitat fonduri garantate de stat, în cadrul unui program cu fonduri guvernamentale, pentru întreprinderi mici și mijlocii, fiind obținute finanțări de la mai multe unități bancare, cu intenția vădită de a nu returna împrumutul”,  a transmis Poliția Română.

De asemenea, persoanele cercetate nu ar fi inițiat afaceri, conform proiectelor întocmite în acest sens și și-ar fi însușit, în interes propriu, banii alocați.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Dosarul este instrumentat de polițiștii și procurorii din Dâmbovița.

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/