Fraudă cu fonduri europene în Timiș! DNA a trimis în judecată suspecții

berbec

Trei persoane au fost trimise în judecată de DNA Timișoara, acuzate de fraudă cu fonduri europene. Acestea au falsificat acte pentru a primi sprijin financiar pentru zootehnie.

Concret, cei trei au falsificat acte astfel încât să rezulte că doi dintre ei dețin berbeci în fermele lor pentru a primi bani europeni. În realitate, animalele nu există.

„În contextul schemei de Sprijin Cuplat Zootehnic (SCZ) – campania 2021, doi dintre inculpați, beneficiind de ajutorul celui de-al treilea, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), mai multe documente false (adeverințe) prin care s-ar fi atestat faptul că aceștia îndeplineau condițiile de eligibilitate (un berbec cu certificat zootehnic la un număr de 35 de femele ovine) pentru solicitarea sprijinului nerambursabil. Concret, în documentele respective, s-ar fi atestat că cei doi inculpați dețineau în fermele lor un număr total de 11 berbeci din rasa de ovine Țurcană care, în realitate, nu existau”, aflăm de a DNA.

Cei trei au fost trimiși în judecată în stare de libertate. Sunt acuzați de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comise în forma tentativei și a complicității și a unor infracțiuni de participație improprie, sub forma instigării, la săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual.

gif card de energie dacus 1000x100

Cercetările desfășurate de procurorii anticorupție i-au împiedicat pe inculpați să intre în posesia fondurilor nerambursabile, care s-ar fi ridicat la aproape 82.000 de lei.

 

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/