FOTO. Zeci de șoferi din Timișoara, amendați pentru că au parcat pe locurile celor cu dizabilități

auto1

Aproape 80 de șoferi din Timișoara au fost amendați, în doar câteva ore, pentru că au parcat pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități.

Această problemă este permanent în atenția polițiștilor locali care verifică situațiile semnalate referitoare la ocuparea acestor locuri în mod abuziv fără ca unii conducători auto să aibă vreo problemă fizică sau de natură medicală, punându-i astfel în dificultate pe cei care au într-adevăr nevoie de ele.

„În cursul acțiunii de astăzi, în doar câteva ore, au fost depistate un număr de 78 autovehicule parcate neregulamentar pe astfel de locuri, fiind aplicate un număr total de 67 invitații tip colant și 11 procese verbale. De asemenea, au mai fost aplicate și alte sancțiuni pentru autovehicule depistate oprite sau staționate pe spațiul verde sau în zona hașurată”, transmite Poliția Locală.

auto8

Amenzile sunt cuprinse între 290 și 10.000 lei, în funcție de modul în care sunt amenajate locațiile destinate acestei categorii de persoane.

auto7

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/