Primăria Timișoara a început să ridice chioșcurile vechi de pe domeniul public. Acestea vor fi înlocuite cu altele care vor avea un model nou.
După tonete, Primăria Timișoara a început să ridice și chioșcurile vechi și ilegal amplasate de pe domeniul public al orașului. Instituția anunță că startul operațiunii s-a dat luni, 24 aprilie. În total, sunt vizate 41 de chioșcuri, care ar fi ocupat domeniul public fără să dețină contract și fără autorizație de funcționare. Firmele care le dețin au fost somate să le ridice, iar în cazul în care nu au fost ridicate, costurile de transport și depozitare le vor fi imputate.
Primăria Timișoara va pune în locul acestor chioșcuri altele noi și moderne. Licitația pentru 45 de amplasamente a fost aprobată în Consiliul Local Timișoara și va fi lansată în perioada imediat următoare.
„Continuăm campania de restabilire a legii pe domeniul public. Chioșcurile amplasate ilegal, fără autorizații, vor dispărea etapizat. Facem astfel loc pentru prima licitație după 10 ani pentru a închiria aceste spații de chioșcuri în conformitate cu cerințele legale. Vrem să oferim timișorenilor accesul la servicii civilizate și mediului economic șansa de a deschide o afacere legală pe domeniul public”, a afirmat primarul Dominic Fritz.
Concret, Primăria Timișoara pregătește licitația pentru a atribui șapte spații pentru chioșcuri și 35 de spații pentru tonete, în care se vor putea vinde cărți, reviste, ziare, respectiv produse alimentare și nealimentare de mici dimensiuni, produse promoționale și tradiționale, precum și produse culturale. Chioșcurile vor avea o suprafață de 12 mp și vor necesita autorizație de construire, în timp ce tonetele vor avea o suprafață de 6 mp și vor necesita aviz pentru locație.
„Administrația locală a început o campanie complexă de eliberare a domeniului public de construcții și montaje realizate ilegal, recuperând terenuri care aparțin tuturor timișorenilor”, a transmis Primăria Timișoara.