FOTO. Spații moderne pentru o parte a elevilor Colegiului Ungureanu din Timișoara, din toamnă

ungureanu2

O parte dintre elevii Colegiului „Emanuil Ungureanu” din Timișoara vor învăța în spații moderne, din toamnă. Lucrările de reabilitare a celor două corpuri de clădire sunt în plină desfășurare. 

Dominic Fritz a realizat o vizită pe șantierul Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu” din centrul Timișoarei și s-a arătat mulțumit de stadiul lucrărilor.

ungureanu1

Le-am spus liceenilor de la Ungureanu că din toamna asta, o parte din ei vor începe școala în spații moderne și accesibile. M-am bucurat să pot răspunde întrebărilor legitime ale celor care au început viața de liceu într-o altă școală decât cea la care au ales să învețe. La Ungureanu reabilităm cele două corpuri de clădire, și pentru că orele de curs în mijlocul unui șantier ar fi fost un calvar, elevii au fost mutați temporar în alte școli. Lucrările avansează bine. În august începem să dotăm corpul A (unde se află intrarea principală), care e cel mai avansat, iar în septembrie acesta va fi gata pentru ca o parte din elevi să revină aici. Echipele lucrează pentru a demonta și schimba acoperișul la corpul B, dar și la montarea corpurilor sanitare. Terminam lucrările la această parte a clădirii la începutul lui 2024”, a afirmat primarul Timișoarei.

ungureanu3

Edilul-șef a mai precizat că proiectul finanțat cu bani europeni prevede nu doar reabilitarea clădirii liceului, ci și achiziționarea de echipamente IT și materiale didactice moderne, completate de o modernizare a serviciilor educaţionale. Proiectul este finanțat prin POR și are o valoare totală de 33 de milioane de lei.

E doar una din cele 10 școli și grădinițe, unde fie construim corpuri de clădiri noi, fie extindem sau reabilităm clădirile existente”, a detaliat Dominic Fritz.

Cuib de vise 1000x100

ungureanu8

ungureanu7

ungureanu6

ungureanu5

ungureanu4

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/