FOTO. „Spartanul va rămâne spartan în continuare, până la titlul mondial”. Flavius Biea a câștigat centura IBA Intercontinental!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Timișoreanul Flavius Biea a câștigat centura IBA Intercontinental la gala organizată chiar de el, Noaptea Spartanilor 2! Succesul cu mexicanul Jesus Gurrola este un pas important pentru arădeanul stabilit în Banat, care visează să devină campion mondial în boxul profesionist. Chiar dacă adversarul spune că arbitrii l-au furat după meci, Titi Prosop, celebrul antrenor care l-a descoperit pe Leonard Doroftei a precizat că îl vede pe Biea cu o centură mondială. Gala a fost prezentată de Cătălin Cazacu și Victor Slav.

Primele patru lupte ale serii au fost victorii la puncte. Ikolaos Theodosius l-a învins pe Ahmet Cemortan, Daniel Bădulescu pe Henrich Herak, Robert Cristea, pe Ionuț Gelep, iar Amansio Paraschiv l-a bătut pe Theodor Boyardjev. Prima victorie prin KO tehnic a obținut-o arădeanul Eduard Gafencu, la al doilea meci de box profesionist, cu Cornel Lyssi, din  Republica Moldova. „A fost destul de greu, este un adversar puternic. Mă bucur că am reușit. Sper că am făcut publicul fericit în seara aceasta. E puțin mai dificil pentru mine, că eu practic kick-boxul, dar m-am acomodat, e ok. Antrenorul meu a făcut box. Noi colaborăm și cu Pantera Tănăsie. M-am antrenat cu el și cu antrenorul meu Ruben Stoia. Eu sunt un luptător, așa îmi place să lupt. Nu am alt stil. Adversarul a fost bun, îl felicit. Sper să continue și el. Obiectivul meu în tot ce fac este să fiu cel mai bun”, a declarat Gafencu.

Apoi, la jumătatea galei, Eronim Arădoaie s-a impus cu Andrei Barbarosa la puncte. În ring a urcat și alt sportiv venit din kick-box, timișoreanul Daniel Corbeanu, care a câștigat tot prin KO tehnic, cu Mihail Dutcenco. „A fost o luptă grea. E o adevărată provocare pentru mine să lupt după reguli de box. Văd că mă descurc, am un antrenor care pune accent mult pe brațe și s-a văzut și astăzi. Astăzi, nu a fost doar victoria mea, a fost victoria Timișoarei. Respect pe toată lumea care a venit aici, pentru ei lupt, ei mă încurajează și îmi dau întotdeauna un plus din spate. E o diferență foarte mare în box și kick-box. Sunt două sporturi diferite. Acum, mi s-a părut foarte greu acest meci, dar văd că încep să mă acomodez. Mă așteptam să pice, să nu se mai ridice. Văd că tot s-a ridicat. E un adevărat sportiv, puternic”, a punctat Corbeanu, cel care se pregătește cu Miki Boxerul.

Și Biea, și Gurrola s-au considerat învingători

Din cauză că gala a început cu întârziere, main-eventul serii a fost devansat, pentru a intra în transmisiunea TV. Meciul dintre Flavius Biea și Jesus Gurrola a fost de departe cel mai bun al serii, cel mai echilibrat, o luptă grea, de zece reprize. „Spartanul” Biea a urcat în ring cu Sorin „Pantera” Tănăsie alături, care i-a ținut, simbolic, casca războinică. De asemenea, românul l-a avut alături pe antrenorul cu care s-a pregătit în Anglia, care i-a dat sfaturi pe tot parcursul luptei. O bătălie la limită, dar la finalul căreia, toți arbitrii l-au dat învingător pe Flavius Biea cu 96-94, 97-93 și 99-91. Gurrola a spus din ring că vrea o revanșă tot la Timișoara, cu bursa plătită de Biea. „M-am simțit bine în ring. Am boxat bine. Nu e normal, m-am pregătit două luni pentru această luptă. Decizia îmi dăunează și mie, dar și lui Flavius, pentru că nu a fost una justă. Eu am boxat cel mai bine în această gală. Toată seara l-am făcut să greșească. Am dat cele mai bune lovituri, l-am pus în situații dificile. Plec mulțumit, pentru că lumea din Timișoara a fost mulțumită de spectacolul meu. Dacă ar fi o revanșă, ar trebui să fie aici, pentru oamenii din Timișoara, pentru că nu m-a bătut corect”, a precizat Gurrrola.

untitled design set 970x90 px

În schimb, Biea a spus că de acum încolo, se va pregăti mereu în Anglia pentru orice luptă. „A fost foarte bine, mă bucur că pregătirea mea în Anglia și-a spus cuvântul aici. Am folosit tot ce am pregătit acolo, am avut o pregătire bună cu antrenorii de acolo, cu antrenorii de acasă, înainte să plec. Mi-am făcut treaba în ring, așa cum mi-am propus. Tot timpul de acum încolo mă voi întoarce în Anglia să mă pregătesc. Pe lângă antrenorii mei din România, am avut acolo un antrenor cu care m-am pregătit o lună. Spartanul va rămâne spartan în continuare, până la titlul mondial. Cred că în repriza a patra am fost prins o dată și cred că o dată într-a opta, dar am încercat să nu mă bat cu el, să țin tot timpul distanța. Cred că am făcut ce trebuia în ring. E un adversar cu o experiență mare. A făcut o pauză lungă de la ultimul meci până acum. Dar m-am pregătit specific pentru acest meci. Aștept revanșa, dar să mă plătească el pe mine. În trei luni voi boxa din nou în România, nu știu încă locația. Sunt mulțumit de gala organizată de soția mea, ea a fost mereu alături de mine în visul meu”, a punctat Flavius Biea.

Titi „Prosop” Tudor, antrenorul care l-a descoperit pe Leonard Doroftei, a venit de la Ploiești să-l susțină pe Biea. Antrenorul îl vede în viitorul apropiat campion mondial. „Cu siguranță a meritat-o. Este a treia oară când vin la Timișoara atunci când boxează Biea pentru centură. Cu mine a câștigat prima centură de campion mondial la amatori. Cu mine a câștigat cele două centuri de campion european la amatori. Împreună cu unchiul lui Biea, cred că am făcut din acest copil o speranță a boxului profesionist. În acest moment, cu siguranță e cel mai valoros boxer. Eu am venit de la Ploiești pentru el, știind că Biea ne poate face mândri. Stai în ploaie, trebuie să te plouă, nu? Dar a reușit să treacă prin momentele grele. Am strigat tot timpul la el, m-a auzit de fiecare dată. Cu siguranță îl văd campion mondial. Când a ieșit campion mondial cu mine, eram atât de fericit, că nu știam pe unde calc. Când a venit prima dată la lot, era un copil timid, dar muncind, am văzut că are voința totală, de a fi un mare boxer. Biea rămâne al doilea copil al meu. Maximum un an, un an jumătate mai are până atunci. Flavius mai are de lucrat la partea tehnică, lucrul foarte mult cu brațul din față și deplasările. Nu este un copil care să nu înțeleagă, dar tensiunea este foarte mare. A neglijat unele lovituri, le-a primit de la adversar, dar cred eu că Biea se poate reface. Biea este un exemplu pentru boxerii români. După Leonard Doroftei, sufletul meu a fost el și Sorin Tănăsie, care i-a stat în colț. N-am avut prosopul, am avut un șervețel mai lung. Acesta este ticul meu, eu trăiesc și în interior, și în exterior pentru oamenii mei de suflet”, a precizat Titi Prosop.

După victoria lui Biea, seara s-a încheiat cu alte două meciuri. La puncte,  Asheley Theophane l-a bătut pe Ferenc Hafner, iar Cătălin Paraschiveanu s-a impus prin KO tehnic cu Ionuț Trandafir.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/