FOTO. Sărbătoarea narciselor, la o nouă ediție! „Ne bucurăm să ducem mai departe această manifestare!”

sarbatoare 3
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

O nouă ediție a sărbătorii narciselor de la Zervești, cea cu numărul XIII, a avut loc duminică, în pitoreasca localitate de la poalele Muntelui Mic. În ciuda vremii nefirești de reci pentru luna mai, evenimentul organizat de Primăria și Consiliul Local Turnu Ruieni s-a bucurat de succes.

Satul Zervești a fost gazdă astăzi pentru cărășenii din tot județul și nu numai. Cu toții s-au bucurat de spectacolul narciselor de munte, dar și de programul pregătit de administrația locală din Turnu Ruieni, care și-a dorit să reînvie tradiția acestui festival, organizat pentru prima dată în 1965 și, mai apoi, neîntrerupt, până în anul 1987. Oamenii locului nu și-au uitat niciodată obiceiurile și au reluat această frumoasă tradiție în anul 2000.

Pe lângă sărbătoarea câmpenească, de unde nu au lipsit mititeii cu muștar și alte preparate culinare pregătite la grătar, stropite din belșug cu bere, participanții s-au bucurat și de suitele de jocuri tradiționale bănățene susținute de ansamblurile: „Armenișana”(coregraf Mitru Dragomir), „Junii Gugulani” (coregrafi: Adela și Adrian Jurchescu) și „Zestrea Gugulanilor” (coregraf: Simion Dragalina și Dorin Cucuruz). Voia bună a fost întreținută și de renumiții artiști – Olguța Berbec și Remus Novac și Vladuța Lupău, acompaniată de Orchestra „Rapsozii Maramureșului”. Spectacolul a fost prezentat de solistă Maria Hurduzeu, care a știut să-și țină publicul aproape ca de fiecare dată. Și cei mici au avut parte de distracție, în perimetrul amenajat pentru eveniment existând și o zonă destinată doar pentru ei.

Cei care și-au dorit să facă mișcare, au luat la pas poteca de aproximativ un kilometru până în poiana cu narcise – rezervația naturală care se întinde pe o suprafață de aproape 30 de hectare și unde delicatele flori cresc spontan.

De la sărbătoare nu a lipsit nici primarul Cosmin Belci, care duce mai departe această tradițională manifestare. „Mă bucur că putem continua ceea ce au început oamenii locului cu mulți ani în urmă. Este o sărbătoare care ne bucură pe toți și chiar dacă astăzi vremea nu ne-a surâs prea tare, fiind destul de capricioasă pentru data din calendar, oamenii au răspuns invitației noastre și se simt bine cu ceea ce noi am pregătit pentru ei.”, ne-a spus edilul comunei Turnu Ruieni.

sarbatoare 1

sarbatoare 2

sarbatoare 4

sarbatoare 5

sarbatoare 6

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

sarbatoare 7

sarbatoare 14

sarbatoare 15

sarbatoare 16

sarbatoare 11

vladuta lupau

sarbatoare 10

sarbatoare 18

sarbatoare 21

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/