La Timișoara s-a dat luni dimineață startul concursului sportiv „Crosul Europei”. Invitată de onoare a fost atleta Constantina Diță, campioană olimpică la maraton, în 2008, la Beijing.
Evenimentul a debutat în Piața Libertății, iar circuitul a inclus Piața Unirii și Piața Victoriei. La start s-au aliniat zeci de copii cărora li s-a adresat campioana olimpică Constantina Diță.
„Nu uitați, trebuie să munciți foarte mult pentru a ajunge acolo unde eu am ajuns în 2008. De câte ori văd finish-ul de la proba de maraton și cursa mă trec lacrimile, bineînțeles, pentru că am câștigat aurul olimpic. Tot timpul am emoții când văd această cursă. Sunt emoții plăcute, în momentul când treci linia de sosire la Jocurile Olimpice, pentru că jocurile olimpice înseamnă toate sporturile, când te întâlnești cu toți sportivii la JO sunt niște emoții extraordinare. Asta vă doresc și vouă, dragi copii, să munciți și să ajungeți la Jocurile Olimpice cum am ajuns și eu. Prin sport poți să ajungi acolo unde trebuie să fii.”, a spus atleta Constantina Diță.
„În sport nu contează că plouă, că ninge, că este noroi afară, trebuie să faci dacă vrei să ajungi la performanța pe care ți-o dorești. Chiar dacă azi dimineață ploua când am ajuns în Timișoara, am zis că trebuie să fim prezenți acolo și trebuie să alergați și pe ploaie. Eu am luat medalie de aur la Campionatul Mondial de Semimaraton pe ploaie.”, a mai spus Constantina Diță.
„Cum ați reușit să alergați atât de mult?” și „Cum v-ați simțit când ați trecut linia finish-ului?” au întrebat-o copiii pe atletă. „M-am antrenat și ambiția să fiu pe podium a contat foarte mult în antrenamente și în seriozitate. (…) Era visul meu de la 14 ani, a fost visul meu împlinit, am avut emoții foarte mari. Nu îmi venea să cred că am câștigat aurul olimpic.”, a răspuns campioana.
Crosul Europei, eveniment tradițional organizat în preziua Zilei Europei, a avut loc în parteneriat cu Asociația Județeană de Atletism Timiș și Asociația Club Sportiv „Campioni pentru viitor”.
„Suntem la a treia ediție de Crosul Europei, în fiecare an am schimbat locația. Iată-ne astăzi unind cele trei piețe, Piața Libertății, Victoriei și Unirii, în acest cros al Europei și vreau să mulțumesc colegilor din sistemul național de apărare și ordine publică, care în acest an sunt alături de noi.”, a spus Sorin Staicu, președintele Asociației Județene de Atletism Timiș.
Evenimentele dedicate Zilei Europei continuă, la Timișoara. În 9 mai, de la ora 11, în Piața Libertății se va desfășura ceremonialul militar și religios, iar între orele 11.30 – 11.50 vor avea loc exerciții de dresaj canin și exerciții de intervenție cu câinii de serviciu ai Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș și ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Timiș. Între orele 11.50 – 12.15, timișorenii vor putea vizita pavilioanele de prezentare ale membrilor Asociației Corp Consular Timișoara și ale unor instituții publice și organizații neguvernamentale.