FOTO. Protest cu tigăi și polonice, la Timișoara. Cei din sectorul HoReCa cer oprirea carantinei și sprijin din partea autorităților

Mai mulți angajați din domeniul ospitalității au lăsat, vineri dimineață, pe treptele Palatului Administrativ din Timișoara tacâmuri, tăvi, polonice, tigăi și alte ustensile folosite în bucătăriile restaurantelor și localurilor închise în perioada carantinei. Ei spun că au ajuns la limita răbdării, afacerile le sunt în pragul falimentului și cer neprelungirea măsurilor restrictive suplimentare. 

„Am venit aici să tragem un semnal de alarmă asupra restricțiilor care au venit asupra domeniului Horeca și a faptului că nu mai putem să ne facem meseria și în final toată lumea o să ajungă să vină aici să gătească în fața Consiliului și a celor care iau deciziile acestea eronate și nefondate de închidere a acestui domeniu care oricum a fost cel mai vitregit.”, a spus unul dintre protestatari.

Oamenii spun că situația este critică și că resursele firmelor și a restaurantelor s-au epuizat. În plus, majoritatea nu au primit granturi, au contractate credite, iar mulți dintre angajați sunt în șomaj.

„Am adus o bonetă de bucătar și un polonic și îmi place foarte mult că sunt niște flori acolo, cred că simbolul este clar.”, a spus reprezentanta unui restaurant cu specific tradițional din Timișoara.

Un altul a lăsat pe treptele clădirii care găzduiește Prefectura Timiș și CJ Timiș o tigaie.

„Trebuie să se gândească la acest domeniu Horeca cu tot ce înseamnă el și trebuie gândire măsuri de ajutare. Să fim și ajutați, nu doar închiși. Este clar că nu ajută la nimic închiderea Horeca și această carantină. Vrem să arătăm că noi nu mai avem absolut nicio armă, am lăsat și ultimele arme, nu mai avem cu ce lupta pentru a rămâne în viață. E un sector important mai ales pentru Timișoara care urmează să fie capitală culturală, iar turismul gastronomic este unul din punctele care trebuie să existe într-o capitală culturală. Am adus niște tigăi. Nu știu, poate să înceapă cu micul dejun și dacă acela e bun, toată ziua va fi bună.”, a spus acesta.

Protestatarii spun că vor să transmită autorităților, celor care au reprezentanți în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, că se consideră legați la mâini în urma hotărârilor luate, iar singurele arme cu care își pot apăra locurile de muncă și afacerile sunt cele pe care le-au poziționat pe treptele Palatului Administrativ.

„Noi le-am predat pentru că nu avem o viziune asupra lucrurilor din viitorul apropiat. Considerăm nedrept și încălcarea dreptului nostru fundamental la muncă prin măsurile luate și conștienți fiind că măsura de carantinare a orașului și de suspendare a activității noastre se va prelungi am vrut să semnalizăm că vrem un răspuns și o soluționare a situației. Prefectului i-aș spune că noi cu toții așteptăm o soluție care să fie echitabilă având în vedere că măsurile s-au luat strict pentru Horeca și sălile de sport și pare nedrept. Având în vedere că lumea trăiește liberă prin oraș, toate măsurile legate de carantină nu sunt unele care o să ducă la rezolvarea problemei ci doar la îngreunarea situației noastre.”, a spus unul dintre protestatari.

Un echipaj al Jandarmeriei sosit la fața locului a legitimat mai multe persoane.

„I-am rugat frumos să nu îmi dea amendă că nu o să am bani să o plătesc dacă ne-au închis. I-am spus că m-am oprit doar să las o lingură și plec. Ultimul an a fost groaznic, nu am cuvinte să descriu așa ceva. Prelungirea carantinei ar însemna o cădere psihică, un damage mental, un dezastru. Dacă aș putea să fac o plângere aș face, din păcate nu pot face o plângere statului. Nu mi se pare corect ca unele localuri sau activități care chiar sunt necesare oamenilor precum restaurantele, dar cazinourile și alte lucruri care sunt inutile sunt deschise pentru a obține mai mulți bani din afaceri ilegale, ceea ce mi se pare incorect. Și oamenii care sunt corecți mor de foame. Mă simt rănită în momentul ăsta.”, a spus o tânără care lucrează într-un local din centrul istoric al Timișoarei.

CITEȘTE ȘI: Patronii sălilor de sport și cei din HoReCa solicită neprelungirea carantinei în Timișoara. Ei cer dovada eficienței impunerii restricțiilor suplimentare

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/