Alteța Sa Regală, principele Radu al României, este prezent astăzi la Reșița, dar va face un tur de forță și în municipiul Caransebeș.
A făcut la orele dimineții o vizită la Primăria Reșița, unde a fost întâmpinat de edilul-șef Mihai Stepanescu. Deși discuțiile au avut loc cu ușile închise, primarul a spus că întâlnirea s-a axat pe proiectele pe care administrația le derulează și că în viitorul apropiat îi va întoarce vizita Alteței Regale pentru a găsi o modalitate de promovare a orașului.
Ulterior, Principele Radu s-a deplasat la Consiliul Județean, unde a fost întâmpinat de oficialii instituției, după care mai marii Inspectoratului Școlar Județean l-au așteptat cu pâine și sare la Colegiul Național „Traian Lalescu”. Alteța Sa Regală a fost condus în amfiteatrul instituției, unde a ținut un speech cu privire la nivelul de cultură din România.
Principele Radu Duda s-a declarat dezamăgit de faptul că țara noastră ocupă ultimul loc din Europa la achiziția de cărți, cu doar 3 euro consumați pe cap de locuitor. Tocmai în acest sens, le-a explicat elevilor care au umplut până la refuz amfiteatrul, că este extrem de important să îi încurajeze pe cei mici să citească, întrucât prin intermediul cărților le este permisă visarea. În același timp, Principele a amintit de colecția „Biblioteca pentru toți”, proiect lansat de Regele Carol I și Regina Elisabeta.
[slickr-flickr search=”sets” set=” 72157642839965025″]
„Cărțile erau vândute cu 2 bani, 4 bani, 15 bani. Important este că toată lumea avea acces și posibilitatea să cumpere un volum. Tradiția a dăinuit în timp, a fost păstrată inclusiv în comunism, ea nefiind omorâtă. Generația noastră este cea care a oprit proiectul. A traversat secole, dar fost ucis de libertate”, a declarat astăzi Alteța Sa Regală în fața elevilor de la LMF.
Tocmai în ideea de a reînvia această tradiție, editura Curtea Veche a publicat 12 volume ale unor autori celebri, rescrise într-un limbaj accesibil celor mici. Cărțile se vând cu 10 lei bucata, cel mult 15 lei în librării, iar la copiii din mediul rural cărțile ajung gratuit, cu sprijinul unor sponsori.
În urma vizitei de la LMF, Principele s-a deplasat la Librăria Semn de Carte, unde a lansat cele mai recente volume regale publicate la editura Curtea Veche: „Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare” și „Trei poduri peste lume”. Evenimentul a fost organizat de editura „Curtea Veche Publishing” București în colaborare cu Societatea pentru Cultură METARSIS.