FOTO Pini aurii și cireși japonezi, printre arborii plantați la Timișoara. Vor fi sădite și sute de mii de plante

313954b5 87e4 45e8 986e d173043e4d5d

Primăria Timișoara anunță că a început campania de plantare din acest sezon. În total, se vor sădi peste o mie de arbori și 850 de arbuști, printre care pini aurii și cireși japonezi, dar și 336.000 de plante. „Am zis adio la Palmișoara și începem transformarea orașului în Timișoara Verde”, spune Dominic Fritz.

La Timișoara a început campania de plantare din acest sezon. Potrivit primăriei, aceasta se va desfășura până la finalul lunii martie și va fi condiționată de prezența înghețului. Mai precis, instituția are în plan să planteze peste o mie de arbori, 850 de arbuști și 336.000 de plante.

În această perioadă este în plină desfășurare pregătirea solului pentru alveolele, parcurile și aliniamentele de pe bulevarde, iar primele plantări de arbori au fost finalizate deja în cartierul Elisabetin și în parcurile Karlsruhe, Carmen Sylva, Pădurice și Sudului.

Am zis adio la Palmișoara și începem transformarea orașului în Timișoara Verde. Plantăm peste 1.000 de arbori de talie mare pe bulevarde, alveole și parcuri, completăm acolo unde lipseau și îi înlocuim pe cei care au căzut la ultima furtună. Schimbăm principiile cu care cheltuim banul public în așa fel încât să colorăm Timișoara cu flori în anul Capitalei Culturale Europene, dar să fim și chibzuiți. Trecem de la plante care rezistă doar un an și gazon britanic, care are nevoie de multă apă pentru întreținere, la spații urbane pline cu bienale, perene și arbuști, plante mai rezistente și cu costuri mai mici de întreținere”, a afirmat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

c118efec cddd 47aa a493 880dd44de09d

Potrivit reprezentanților instituției, pe străzile Timișoarei apar, din această toamnă, o diversitate de specii de foioase și conifere, plante ornamentale pentru parcuri și arbori pentru aliniamente stradale. Printre speciile principale plantate se numără platini, frasini, tei și cireși japonezi și vor fi plantate câteva exemplare de pini aurii de tip „Glauca Majestic Blue” de cinci metri înălțime.

200 de noi trandafiri din 21 de soiuri de la Aiud vor fi plantați în Parcul Rozelor și alți 350 vor colora cartiere precum Freidorf, Complexul Studențesc, Fabric. În Parcul Justiției vor înflori la primăvară 127.000 de lalele, narcise și brândușe – și sunt în plan amenajări noi pe bulevardul Vasile Pârvan la intersecțiile cu Pestalozzi și Mihai Viteazul. Primii 50 de arbori au fost plantați în cursul ultimei săptămâni pe Porumbescu, Dimitrie Kiriac și pe strada Hebe”, a informat Primăria Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În total, pentru această campanie de plantare sunt planificați: 1100 de arbori, 850 de arbuști, 336.080 de plante bienale și bulboase, 550 de trandafiri, 850 de arbuști în parcuri și aliniamente, 3000 de fire de gard viu, iar în 90 de jardiniere se vor planta 450 de plante perene și arbuști.

9bd2e025 0857 4da8 a9d4 6faf28425aa4

3808fad3 18f8 4082 a36b 104b031934e3

b25eb704 2a97 4274 bcc8 7b2100d8f0ba

a63a741b 2331 4503 846b f339deca9687

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/