Un nou control al inspectorilor pentru protecția consumatorului s-a lăsat cu amenzi usturătoare pentru mai mulți agenți comerciali din localitatea Periam. La o brutărie, inspectorii OPC au găsit pâine și aluat cu muște, tăvi ruginite și mizerie în spațiile de depozitare.
Controlul, unul inopinat, a fost făcut la 9 agenți economici din comuna Periam. Cele mai grave abateri au fost constatate la fabrica de produse de panificație DI&PANIF. De altfel, spațiul a fost închis până sunt remediate deficiențele.
„Abaterile de la legislație constatate de comisarii CJPC Timiș în timpul controalelor s-au referit la: spațiul de fabricație insalubru cu echipamente ruginite, comercializarea unor preparate fără data preparării, neutilizarea unor produse profesionale de igienizare a spațiilor/utilajelor, nerespectarea condițiilor de depozitare, lipsa traducerii în limba română a compoziției fibroase, comercializarea unor produse de patiserie care prezentau insecte pe suprafață, legume și fructe depreciate, utilizarea unor cuptoare neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse, existența insectelor vii și moarte în spațiul de producție, pe materia primă, inclusiv pe produsele finite.”, se arată în comunicatul CJPC Timiș.
Pentru neregulile constatate, comisarii timișeni au dat 9 amenzi contravenționale în valoare totală de 42.000 de lei, au aplicat două avertismente și au oprit definitiv de la comercializare produsele alimentare neconforme.