FOTO O sală de clasă din Timișoara, modernizată de o companie care a dorit să o adopte

sala kimball6
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Compania Kimball Electronics România a luat decizia de a adopta o sală de clasă a Școlii Generale Nr. 15 din Timișoara, în urma unui apel făcut de director. În câteva luni, multinaționala a renovat sala de clasă, care acum îi poartă numele, astfel că elevii pot învăța în condiții decente. Și restul companiilor din oraș sunt încurajate să facă un gest similar, în condițiile în care mai sunt 11 săli de modernizat.

O sală de clasă din Timișoara arată la standarde europene, mulțumită implicării unei multinaționale care a decis să o adopte. Este vorba de o sală a Școlii Generale Nr. 15, aflată în zona Șagului, care a fost modernizată pe banii companiei Kimball Electronics România. Asta după ce, la sfârșitul anului trecut, directorul unității de învățământ a făcut un apel la companii, pe Facebook, pentru a contribui la renovarea sălilor de clasă.

Imediat, Kimball Electronics România a răspuns apelului, iar după câteva luni de lucrări, astăzi sala de clasă proaspăt modernizată a fost inaugurată.

sala kimball2

Acum câteva luni, undeva prin noiembrie anul trecut, am aruncat o provocare pe Facebook la adresa multinaționalelor care doresc să investească în dotarea și reabilitarea unei săli de clasă, cu condiția că în urma finalizării sălii de clasă, aceasta va primi numele multinaționalei. Astăzi avem prima sală de clasă și prima multinațională care s-a implicat în această provocare. Noi avem copii cu dizabilități, cu probleme financiare, cazuri sociale care provin din familii monoparentale, m-am gândit la o variantă să găsim o soluție ca elevii să-și desfășoare cursurile în condiții foarte bune. Am primit prin bugetul local fonduri, dar banii nu sunt suficienți pentru a amenaja toate sălile de clasă”, a declarat Petru Străin, directorul Școlii Generale Nr. 15 din Timișoara.

Proiectul de reabilitare a clasei a fost unul integral, cu tot ce a fost necesar pentru condiții bune necesare educației: infrastructura (parchet, pereți, tavan), instalații (calorifere), mobilier nou (băncuțe, scaune, catedră, dulapuri, tablă).

sala kimball1

Este un vis împlinit și totodată o misiune îndeplinită. Totul a început la sfârșitul anului trecut, când domnul director al Școlii Generale Nr. 15 a venit cu această inițiativă de a renova o clasă, o inițiativă adresată ca și provocare către spațiul nostru comunitar din Timișoara, către multinaționale. Iar noi, Kimball Electronics România, am răspuns imediat, pentru că activitățile de responsabilitate socială reprezintă o prioritate pentru noi. Astfel, la sfârșitul anului trecut am început această activitate de renovare, iar acum predăm acest cadou prețios către Școala Generală Nr. 15. Cu această ocazie aș vrea să provoc comunitatea noastră de multinaționale să contribuie mai departe la această acțiune și, de ce nu, alte multinaționale să adopte o clasă, să renoveze o clasă, pentru că astfel ajutăm copiii să se dezvolte într-un mediu mult mai sănătos, mult mai curat”, a afirmat Dan Copocean, managerul general al Kimball Electronics Romania.

În sala de clasă renovată vor învăța 25 de elevi. În total, Școala Generală Nr. 15 are 12 săli de clasă, astfel că și restul de 11 așteaptă să fie modernizate, cu sprijinul comunității.

Muzeul TM

sala kimball5

Kimball Electronics Romania, Timiș, Remetea Mare, nr. 637/A, a fost fondată în anul 2015, cu o investiție totală de peste 30 milioane euro, și în prezent, cu suportul a +400 angajați, deservește 9 clienți din segmentele automotive, industrial și medical. Compania are planuri de dezvoltare pe termen lung, pe un teren deja achiziționat, într-un ritm ponderat de creștere și mult focusat pe industria 4.0 și automatizare.

La nivel global, corporația Kimball Electronics a împlinit 60 de ani de activitate la nivel global, în oferirea de servicii premium de manufacturare în industria electronicii. Mai multe informații se regăsesc aici: www.kimballelectronics.com

sala kimball7

sala kimball4

sala kimball3

sala kimball1

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/