FOTO Micuții bolnavi din Timișoara nu riscă să mai stea în frig. Au ajuns generatoarele cumpărate din donații

generator3

Nu mai există niciun risc ca micuții bolnavi internați la două spitale din Timișoara să mai stea în frig. În urma mobilizării uriașe a numeroase persoane cu suflet mare, dar și a implicării Mitropoliei Banatului, au fost cumpărate generatoare electrice pentru Maternitatea Bega și Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”.

Se văd rezultatele implicării a numeroși oameni inimoși, care au pus mână de la mână astfel încât să poată fi cumpărate generatoare electrice pentru două unități medicale din Timișoara. Aceștia s-au mobilizat după ce Primăria Timișoara a lăsat orașul fără căldură și apă caldă, mai multe zile, inclusiv spitalele.

Astfel, cu sprijinul Mitropoliei Banatului, s-a reușit strângerea sumei de bani necesară achiziționării celor două generatoare, care au sosit marți la Timișoara. Unul a fost montat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, iar celălalt la Maternitatea Bega a Spitalului Județean Timișoara.

generator5

La Louis Țurcanu s-a predat generatorul de 200 kVA. Se va turna o placă de beton pe care va fi repoziționat, urmând ca zilele următoare să se facă măsurătorile, să se finalizeze proiectul de racord în conformitate cu cererile ISU, să se pună în funcțiune și să se facă testările necesare. La Spitalul Bega s-a predat generatorul de 110 kVA. Zilele următoare se va demara proiectul de racord (măsurători, proiect, cablaj, punere în funcțiune, testări finale)”, au transmis inițiatorii campaniei de strângere de fonduri.

În total, cu sprijinul comunității s-a strâns o sumă de aproape 72.000 euro. Oamenii inimoși încă mai pot face donații AICI, pentru că se dorește achiziționarea și celui de-al treilea generator, pentru Spitalul Municipal Timișoara.

generator4

generator2

generator1

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/