FOTO Inteligența artificială, utilizată în noul centru modern de monitorizare a traficului din Timișoara

mgl1369

Cu scopul de a spori siguranța în oraș, Primăria Timișoara și Poliția Locală au deschis, marți, Centrul de Monitorizare a Ordinii Publice și Trafic Management. În viitor, vor fi implementate tehnologii care folosesc inteligența artificială pentru a sprijini echipele pentru managementul traficului.

Primăria Timișoara a dat drumul, marți, la Centrul de Monitorizare a Ordinii Publice și Trafic Management. Așadar, resursele de care dispune primăria sunt în sfârșit comasate într-un singur spațiu și vor fi folosite atât de echipele pentru managementul traficului, cât și echipele Poliției Locale.

 mgl1347

Este un pas important înainte spre a crește gradul de respectare al legii în Timișoara, dar și de a folosi niște resurse publice care erau puternic subutilizate. Dacă înainte centrul funcționa până după-amiaza, acum este disponibil 24/7, în toate zilele din an. Într-o singură încăpere se află dispeceratul de Poliție Locală, cu care avem o colaborare foarte bună și care se ocupă de asigurarea ordinii publice. Dacă a putut Poliția Locală, eu consider că poate și Poliția Rutieră. Avem aproximativ 1.000 de treceri pe roșu în fiecare zi doar pe camerele pe care le utilizăm aici și pe care Rutiera refuză să le folosească pentru a amenda contravenienții. Le putem pune oricând la dispoziție 2 birouri, care acum sunt libere, pentru că avem echipamente omologate și pe care le pot folosi”, a afirmat primarul Dominic Fritz.

Noul Centru de Monitorizare integrează 150 de camere ale Poliției Locale cu 276 de camere ale Primăriei Timișoara, pentru a putea înregistra și stoca imagini video în limitele regulamentului european pentru protecția datelor cu caracter privat, GDPR. De asemenea, centrul va avea la dispoziție, în plus, șapte radare fixe și încă 37 de camere ultraperformante care pot detecta automat trecerile pe culoarea roșie, echipamente verificate metrologic. Centrul este situat pe B-dul Iuliu Maniu, cu dotări de ultimă generație și funcționează similar cu alte centre de monitorizare a traficului și siguranței publice din marile capitale europene.

 mgl1374

Până acum o săptămână, colegii din această sală de la Poliția Locală funcționau în spații diferite. O echipă funcționa la etaj, una la subsol, și este un avantaj enorm ca echipa care adună sesizările și echipa care coordonează agenții de pe teren sunt în același spațiu, în aceeași cameră. Avem o monitorizare GPS a flotei și a tuturor agenților de pe teren pe ecranele de aici. Deci putem acum, în timp real, să coordonăm echipele de pe teren, în situații în care legea nu se respectă, dacă are loc o bătaie în spațiul public, dacă se formează rampe ilegale de deșeuri”, a declarat Attila Hajdu, directorul Poliției Locale Timișoara.

Poliția Locală Timișoara va realiza o serie de angajări în acest an pentru a suplimenta echipele existente cu 30 de agenți și este în plan extinderea numărului de camere aflate în proprietatea instituției în stațiile de transport public, în parcuri și în alte spații în care nu există supraveghere sau unde se formează rampe ilegale de deșeuri.

 mgl1372

În plan mai este și implementarea unor tehnologii care folosesc inteligența artificială pentru a sprijini echipele pentru managementul traficului și ale Poliției Locale. Scopul este ca tehnologiile respective să alerteze echipele operative despre situații care necesită atenție, fie pentru menținerea ordinii publice, fie pentru fluidizarea traficului, respectându-se reglementările în vigoare”, a informat Primăria Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 mgl1382

 mgl1368

 mgl1366

 mgl1361

 mgl1354

 mgl1352

 mgl1349

 mgl1348

 mgl1314

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/