Un grup de infractori din Timiș și alte județe, ce spărgea dulapurile easybox și fura coletele, a fost destructurat de DIICOT.
Procurorii și polițiștii din Timiș au făcut, 7 percheziții domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic , transfer neautorizat de date informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și furt calificat.
„În cauză s-a reținut faptul că, începând cu jumătatea anului 2022, mai multe persoane de pe raza județelor Timiș, Mehedinți, Ilfov și municipiului București s-au constituit într-un grup infracțional organizat, în vederea comiterii unor infracțiuni de acces ilegal la un sistem informatic, alterarea datelor informatice, fraudă informatică și furt.
În mod coordonat, membrii grupului, au realizat comenzi online, de aparatură electronică de valoare mare, cu plata ramburs la ridicarea coletelor din easybox. Imediat după expirarea perioadei de păstrare de 36 de ore, au accesat fără drept aplicaţia informatică destinată curierilor şi prin generarea de coduri QR au deblocat cușetele însușindu-și coletele. Prejudiciul cauzat unei societăți comerciale, prin accesare a patru lockere situate pe raza județului Timiș se ridică la aproximativ 80.000 de lei”, a transmis DIICOT.
În noaptea de 11/12 04.2023, organele de cercetare penală au prins în flagrant, în București, trei dintre membrii grupului în timp ce, folosind ilegal aplicația informatică dedicată curierilor, ridicau colete cu aparatură electronică (telefoane mobile de ultimă generație, ceasuri smart, căști audio, camere video și cartele telefonice), în valoare de aproximativ 80.000 de euro.
În urma efectuării perchezițiilor au fost identificate și ridicate 11 telefoane mobile, 11 cartele, o cameră video, 1 microSd, 2 hard disk-uri, un laptop, 5 ambalaje de cartele, 2 carduri albe (blank) cu bandă magnetică și cip (neinscripționate), un memory stick și 3 carduri bancare.