FOTO: Finanțare de peste 3 milioane de euro la spitalul din Reșița

De astăzi, pe lângă RMN, la Spitalul Județean de Urgență din Reșița s-a pus în funcțiune și un alt aparat, care vine în completarea investigațiilor pentru o diagnosticare cât mai corectă a pacienților.

Mai exact, este vorba despre noul computer tomograf, cumpărat prin fonduri transfrontaliere de conducerea Spitalului Județean de Urgență din Reșița. Potrivit specialiștilor, aparatul este extrem de performant, astfel că secția de imagistică a devenit una de standarde europene.

„Această investiție a fost posibilă pentru că pe fonduri transfrontaliere am obținut într-un registru de finanțare Medicină fără frontiere un proiect de circa 2,172 de milioane de euro, din care Caraș-Severin a avut 900.000, iar restul a avut Spitalul din Pozarevac. Investiția noastră o reprezintă acest computer tomograf. Domniile lor au investit  fondurile lor în finalizarea maternității, o clădire începută în vechiul regim sârb. E un exemplu de colaborare transfrontalieră. Nu este singurul. Avem asemenea dezvoltări și cu Vârseț și Pancevo și continuăm în acest fel, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, astăzi, cu prilejul punerii în funcțiune a aparatului.

Acesta a precizat că după ce spitalul de urgență a trecut în subordinea forului pe care îl conduce, a beneficiat de o serie de investiții. 300.000 de euro s-au alocat doar pentru reabilitarea infrastructurii și amenajarea încăperii în care va funcționa computerul tomograf.

„Cu această investiție, în cei doi ani de când am preluat spitalul, Consiliul Județean a investit circa 3,25 de milioane de euro în unitatea sanitară spitalicească, a subliniat liderul de la Palatul Administrativ.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157640039746084″]

Ce spun beneficiarii proiectului
Cei doi directori, al spitalului din Reșița, dar și din Pozarevac, s-au declarat mulțumiți de faptul că partea românească a proiectului a ajuns la final. Asta, întrucât peste granițele țării lucrările de modernizare a maternității se mai întind pe o perioadă de 6 luni. „Ce am demonstrat cu acest proiect? Am demonstrat că putem colabora nu doar în sănătate, ci și în celelalte domenii de activitate, astfel încât să ridicăm nivelul de trai din ambele țări, a spus directorul spitalului de peste granițele țării.

În ce îl privește pe managerul Spitalului Județean de Urgență, Dumitru Secășan, acesta a ținut să reamintească faptul că proiectul nu s-ar fi putut concretiza dacă nu ar fi existat sprijin financiar de la județ. Asta, atât timp cât sistemul sanitar se confruntă cu o lipsă acută de fonduri. „Granița nu desparte, ci unește”, a concluzionat managerul.

Medicii specialiști în imagistică lucrează de câteva zile cu computerul tomograf și sunt pregătiți să îl testeze pe primii pacienți. “„tât tomograful, cât și RMN-ul sunt aparate de înaltă performanță. Lucrăm de câteva zile cu noul computer tomograf și îl vom folosi la capacitatea sa maximă. Prioritate la investigații vor avea pacienții internați în spital, însă se vor face programări și din exterior. Lista cu prețurile așteptăm să o primim de la direcțiune, a declarat medicul Daniel Simion.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/