În această seară s-a deschis primul cinematograf din Valea Carașului. Acesta deservește inclusiv zona de Clisură a Dunării, iar reacțiile au fost pozitive din toate părțile.
După un sfert de secol, Oravița are, în sfârșit, cinematograf. Chiar dacă funcționează în incinta Casei de Cultură, condițiile sunt optime. Ecranul este adus special din Belgia, sonorizarea este 5 plus 1, filmele sunt rulate în avanpremieră, astfel că toată lumea este fericită. În prima seară, intrarea a fost gratuită pentru public, iar sala, aproape plină. Filmele vor rula de joi și până duminică, iar prețul unui bilet va fi de 10 lei pentru filmele 2D, adică cele clasice, și de 15 lei pentru cele în format 3D. Ochelarii speciali pentru producțiile 3D costă 5 lei, dar rămân clientului, astfel că suma este scoasă o singură dată din buzunar. Capacitatea sălii este de 200 de locuri.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157657118040998″]
„Mă bucur că după 25 de ani am reușit să deschidem cinematograf la Oravița. De această dată putem difuza filme în format 3D. A fost o surpriză plăcută și pentru orăvițeni, și pentru Valea Carașului. Nu m-am așteptat la așa o reacție din partea oamenilor și am rămas plăcut surprins că foarte mulți au lăudat inițiativa noastră. Sala are o capacitate de 200 de locuri, avem filme noi, aceleași ca la mall, dar prețul este mult mai mic”, a declarat primarul Dumitru Ursu, cu prilejul inaugurării cinematografului.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157657109879479″]
În ce privește vechiul cinema, administrația locală a depus la Compania Națională de Investiții un proiect pentru reabilitarea imobilului, în valoare de 400.000 de euro. „Până când se va obține finanțarea și se va reabilita clădirea veche, vom funcționa în clădirea Casei de Cultură, pentru că aici sunt condiții optime pentru a viziona un film”, a precizat Ursu.
Propaganga e prezenta cand se taie orice panglica. Cat costa o postare ?
Daca declara ursu ceva, se gata articolul dupa 2 cuvinte.