FOTO. Droguri, transportate din Spania într-un compresor, descoperite de polițiștii timișoreni

droguri compresor (1)
vestmed 1000x200

Traficanții de droguri sunt tot mai inventivi. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara au descoperit mai multe kilograme de cannabis, ascunde într-un compresor de aer.

Drogurile provin din Spania și au ajuns la o firmă de curierat din Timișoara. La descinderi au participat și DIICOT și un echipaj canin din cadrul Direcției Regionale Vamale Timișoara.

„În urma controlului, a fost descoperit un compresor de aer care prezenta modificări la nivelul sudurilor și urme de vopsire proaspătă, iar greutatea nu corespundea cu cea menționată în cartea tehnică, motiv pentru care s-a procedat la tăierea acestuia, în interior fiind descoperite 8 pachete vidate, care conțineau aproximativ 6 kilograme de cannabis.

În urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că atât datele expeditorului, cât și ale destinatarului ar fi fost false, iar o persoană s-ar fi prezentat la punctul de lucru al societății comerciale, pentru a ridica coletul și compresorul de aer aduse din Spania, intenționând să folosească un act de identitate fals”, a tramsmis IPJ Timiș.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

O persoană va sta după gratii 30 de zile, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

droguri compresor (2)

 

droguri compresor (3)

 

afis casa alex toamna
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/