FOTO. Deponeul de la Ghizela, ecologic sau dezastru de mediu?

poluare ghizela

Au apărut scurgeri la Deponeul de la Ghizela. Infrastructura de colectare a deșeurilor ar trebui să fie una ecologică, dar se poate transforma rapid într-un dezastru pentru mediu, susține vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.

Cristian Moș a mers la Ghizela și a solicitat verificări pentru că, spun el, a descoperit nereguli serioase în gestionarea gropii de gunoi ecologice.

„Operat necorespunzător un deponeu precum cel de la Ghizela poată să se transforme într-un dezastru de mediu. Am fost pe teren și am văzut cu ochii mei nereguli serioase la groapa de gunoi, fapt care recunosc că mă îngrijorează. Am solicitat sprijinul instituțiilor responsabile și aștept să mi se transmită cât mai curând rezultatele verificărilor și analizelor care se vor face acolo”, a transmis vicepreședintele CJ Timiș.

cristian mos ghizela

Deponeul de la Ghizela a fost deschis în 2011. Potrivit ADID Timiș: „toate deşeurile reziduale colectate din judeţ, inclusiv reziduurile de la instalaţiile de tratare, împreună cu deşeurile stradale şi nămolurile de la staţiile de epurare orăşeneşti vor fi depozitate în depozitul conform Ghizela”.

În decursul anilor, groapa de gunoi ecologică a provocat mai multe probleme. În primul rând, mirosul ajunge la toate comunele din preajmă. În al doilea rând, au apărut suspiciuni că levigatul, substanța chimică rezultată din depozitarea deșeurilor, nu era tratat corespunzător, afectând mediul. Anul trecut, autoritățile județene anunțau că au rezolvat problema cu o instalație specială.

Pentru deponeu se vor investi 64 de milioane de euro, mai spune Cristian Moș. Banii au fost obținuți, urmează să fie și cheltuiți.

ghizela ghizela 2 ghizela 3

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/