FOTO. Curățenie după nesimțiți! Primăria adună gunoaiele care sufocă pârâul Oravița

1000x100 (2) STPT job 1000x200

În urmă cu un an, inundații puternice au lovit orașul Oravița. De atunci, puține lucruri s-au schimbat, dar printre ele cu certitudine nu se numără atitudinea nesimțiților față de natură. Tot felul de peturi, încălțăminte, haine, resturi de mobilier și chiar cărucioare sufocă pârâul care traversează orașul.

Pentru că meteorologii anunță o perioadă ploioasă, ceea ce va duce inevitabil la creșteri de debite și cel mai probabil la inundații, Primăria Oravița acționează astfel încât să evite, pe cât posibil, pagubele. În această perioadă se desfășoară lucrări de igienizare a pârâului Oravița, cu ajutorul angajaților de la Biroul de Gospodărire Comunală. Aceștia curăță albia și malurile apei, sufocate de gunoaiele aruncate de localnicii certați cu cei 7 ani de acasă.

„Deșeurile aruncate în albia pârâului nu sunt doar un pericol pentru mediu, ci cresc și riscul producerii unor dezastre naturale. Măsura igienizării a fost luată pentru prevenirea efectelor inundațiilor ce ar putea să apară ca urmare a precipitațiilor care, conform prognozelor, se vor înregistra și în perioada următoare”, transmit reprezentanții Primăriei Oravița.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Acțiunile de igienizare vor continua, însă administrația locală speră că și cetățenii vor înțelege importanța respectării curățeniei.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/