FOTO. Cu „casa” nepregătită! Handbaliștii de la SCM Poli încep cu un dezavantaj pregătirile, deși reprezintă Timișoara în Europa!

Banatul va avea două echipe care vor juca în cupele europene la jocuri sportive în toamnă, ambele din Timiș. Este vorba de handbaliștii de la SCM Poli, în Cupa EHF, și CSM Lugoj, în Cupa Challenge de volei feminin. Alb-violeții, care au câștigat și Cupa României, vor fi puțin încurcați la reluarea pregătirilor, deoarece Sala „Constantin Jude”, proprietatea municipalității, zace cu parchetul nevopsit!

În fiecare vară se lucrează la suprafața de joc din sala polivalentă. Se rașchetează parchetul, se chituiește, apoi se vopsește și la final, se lăcuiește. De peste două săptămâni, parchetul e rașchetat, dar lucrurile s-au oprit în acest stadiu! Între timp, în sală au avut loc două competiții, gala de box Noaptea Spartanilor 2, dar și Campionatul Balcanic de Judo pentru juniori. Nici măcar personalul de la sală nu știe când va veni cineva să vopsească parchetul. De altfel, timp de un număr considerabil de zile, sala va fi inutilizabilă, până când se va usca vopseaua, iar apoi, stratul de lac. Cum SCM Poli se va reuni joi, 18 iulie, e tot mai clar că nu va putea face primele antrenamente în sala unde își dispută partidele oficiale.

De altfel, cei din club caută soluții pentru a rămâne în oraș cu antrenamentele. Cel mai probabil, se va opta pentru Sala Universității de Vest de lângă Penitenciar. Acolo nu este parchet, ci o suprafață de linoleum pe ciment, nu tocmai grozavă. Probabil jucătorii vor fi nemulțumiți, mai ales că nu s-au stins toate restanțele financiare. În același timp, marți, SCM Poli va participa la tragerea la sorți pentru Cupa EHF. Din postura de câștigătoare a Cupei României, gruparea bănățeană va juca direct în turul II, unde va fi cap de serie.

Tragerea la sorți va avea loc la Viena. Turul II va consta într-o dublă manșă, cu meciurile la datele de 5/6, respectiv 12/13 octombrie. Turul III este programat în noiembrie. Dacă Poli trece de turul secund, în ultimul tur dinaintea grupelor va da peste echipe puternice din handbalul german, francez, spaniol, danez sau ex-iugoslav.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/