FOTO. Centrul Timișoarei, luminat de miile de credincioși care au participat la Înviere

inviere catedrala timisoara
banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

Imagine impresionantă în centrul Timișoarei, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Mii de credincioși care au participat la slujba de la catedrală au luminat Piața Victoriei și au spus în cor „Hristos a înviat!”. 

Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan și de un sobor de preoți. Miile de credincioși care se aflau în fața catedralei mitropolitane au fost chemați, după miezul nopții, să ia lumină, apoi a urmat o procesiune în jurul bisericii aducând vestea Învierii Mântuitorului Isus Hristos.

În final, ÎPS Ioan a a adresat un cuvânt credincioșilor, în care a vorbit despre însemnătatea acestui praznic luminos și i-a îndemnat pe oameni să le fie alături celor singuri, amintindu-le cum fiecare dintre noi este „făptura pe care o iubește Dumnezeu și pentru care a trimis în lume pe Fiul Său, pentru izbăvirea ei din umbra morții.” Să alungăm singurătatea și tristețea din viața semenilor noștri, împărtășindu-le bucuria Învierii lui Hristos.”, a mai spus mitropolitul.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

De luni, creștinii ortodocși și cei greco-catolici întră în Săptămâna Luminată, odată cu sărbătorirea celei de-a doua zi de Paști. În biserici se oficiază aceeași slujbă care a avut loc în noaptea Învierii și Sfânta Liturghie. Timp de 40 de zile, până la Înălțarea Domnului, credincioșii se salută cu „Hristos a Înviat!” și răspund cu „Adevărat a Înviat”.

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/