Binecuvântarea Catedralei restaurate – Domul din Piața Unirii va avea loc sâmbătă, în 22 aprilie. Sfânta Liturghie Pontificală va fi ținută de Excelența Sa Arhiepiscopul Miguel Maury Buendía.
Până în 21 aprilie, zilnic, în Dom va avea loc câte o Adorație Euharistică, de la ora 18.00 la 19.00, organizată de una dintre cele opt parohii ale Timișoarei, iar în 21 aprilie, tot la ora 18.00, va avea loc o adorație euharistică oficiată în comun de toate parohiile și dieceză.
Sâmbătă, în 22 aprilie, de la ora 8.00 începe sosirea clerului, a pelerinilor, a oficialităților, a invitaților din țară și străinătate. La ora 9.50, procesiunea solemnă formată din asistența liturgică, preoți, canonici și episcopi va pleca de la Palatul Episcopal (str. Augustin Pacha nr. 4), iar la ora 10 începe Sfânta Liturghie Pontificală celebrată de Excelența Sa Arhiepiscopul Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova.
La celebrarea euharistică vor participa circa 20 de arhiepiscopi, episcopi și trimiși din diferite dieceze și eparhii din țară și din străinătate. La Sfânta Liturghie vor participa și Mitropolitul Banatului, episcopul ortodox sârb al Budapestei și administrator al Eparhiei Timișoarei.
Cadrul muzical al întregii Liturghii pontificale va fi asigurat de corul Catedralei: Exultate, dirijat de Róbert Bajkai-Fábian, corul de tineret: Harmonia Christi, dirijat de Iustin Călin și Chorus et Capella Cathedralis, dirijat de Walter Kindl.
Duminică, în 23 aprilie, de la ora 11 va avea loc o Sfântă Liturghie pontificală, în sărbătoarea Sfântului Gheorghe, ocrotitorul catedralei, celebrată de episcopul diecezan Iosif Csaba Pál și de oaspeții prezenți, în trei limbi.
Domul Sfântul Gheorghe, Catedrala Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, a fost ridicat între anii 1736-1774 și va fi resfințit după cel mai amplu proiect de renovare și refacere din istoria sa, proiect care s-a întins pe ultimii 4 ani.
Lucrările de restaurare ale catedralei au costat aproape 16 milioane de lei, fonduri europene, alți 340.000 de lei – contribuția Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara. Proiectul a fost depus și implementat la inițiativa episcopului diecezan anterior, Excelența Sa Martin Roos, și a fost continuat și finalizat de succesorul său, Excelența Sa Josef Csaba Pál.