FOTO. Căldură mare, monșer! Ce soluții adoptă bănățenii în lupta cu temperaturile sufocante?

Cuib de vise 1000x100

Luna lui cuptor aduce, pe lângă bălăceală și vacanțe în locuri exotice, și mult disconfort în rândul bănățenilor. Cei care nu sunt plecați la mare sau la munte pentru nelipsita răcoreală de sezon au parte de zile înfierbântate și chiar periculoase din pricina caniculei toropitoare, care încinge termometrele chiar și la umbră. Totuși, cum fac față oamenii valului de căldură?

Apa reprezintă, desigur, o sursă vitală de hidratare, care ar trebui să fie nelipsită în această perioadă critică, alături de fructele zemoase, care să asigure corpului nutrienții și energia necesară pentru o bună funcționare. Totodată, hidratarea pielii este la fel de importantă pentru o sănătate corespunzătoare.

Încerc în general să consum minimum doi litri de lichide pe zi, iar pe timpul verii, când temperaturile sunt ridicate, ajung să beau chiar trei litri de apă pe zi. Nu ies din casă fără a avea o sticlă de apă la mine, dat fiind faptul că organismul se deshidratează din pricina căldurii. De asemenea, încerc să mănânc alimente cât mai sănătoase, fructe proaspete și suculente, mai ales pepenele roșu, piersicile sau nectarinele. Pentru piele, mereu aplic în prealabil o cremă hidratantă pentru față și corp, care conține și factor de protecție.”, spune o doamnă.

 

Este foarte important de menționat însă faptul că băuturile care conțin cofeină sau zahăr trebuie evitate, precum și băuturile alcoolice, care deshidratează corpul și îl transformă într-o potențială victimă a caniculei.

De asemenea, deplasările sunt recomandate la primele orei ale dimineții, când razele soarelui nu sunt încă atât de puternice, iar aglomerațiile și efortul fizic intens trebuie neapărat evitate: „Țin cont de ora la care ies din casă și evit cât de mult posibil să petrec timp afară în soare, între orele 12.00 și 16.00. Îmi stabilesc programul de așa natură încât să rezolv toate treburile dimineața. Acum e o situație excepțională că sunt pe stradă la ora 15.00, fiindcă trebuie să ajung urgent la bancă, dar altfel, evit pe cât posibil să mă expun când e soarele așa intens.”, declară altă doamnă.

Vestimentația constituie și ea un element care nu trebuie neglijat. Sunt recomandate ținutele vaporoase, subțiri și deschise la culoare, pălăriile și ochelarii de soare. Cu toate aceste avertismente însă, pentru unii moda pare a fi mai importantă decât sănătatea sau confortul.

STPT job 1000x200

Sinceră să fiu, nu prea țin cont de sfaturi la capitolul îmbrăcăminte, chiar dacă sunt 40 de grade afară. Dacă îmi place o ținută o port, indiferent de vremea de afară. Acum de exemplu sunt îmbrăcată toată în negru și îmi e cald. Dar tot cald mi-ar fi fost și dacă eram îmbrăcată în alb. Acum, că simt căldura cu două grade în plus, nu mă prea interesează sau deranjează. Mai ales ca nu sunt rea de căldură.”, spune o tânără.

Desigur, pentru combaterea căldurii, au fost găsite și soluții mai „delicioase”, precum înghețata sau mult mai distractive, precum o baie la ștrand sau o bătaie cu apă, așa cum ne recomandă următorii tineri:

Cât despre mijloacele de transport, Timișoara nu se poate lăuda prea tare la acest capitol în raport cu subiectul menționat. Tramvaiele vechi nu au aer condiționat, ceea ce face ca deplasarea cu acest mijloc de transport să fie un chin real pentru cetățeni. Tramvaiele și troleibuzele modernizate în schimb au aer condiționat, însă nu fac față la numărul mare de persoane care circulă:

Ce să vă spun, vara e teroare, efectiv. Suntem ca sardelele unii peste alții, dar asta este. În tramvaiele astea noi e climă, dar se duce din răcoare, că suntem prea mulți și nu mai face față.”, declară un domn.

De asemenea, este important de reținut de cetățeni faptul că, începând de ieri, conform planului de măsuri pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate, aprobat de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, s-a dispus constituirea unui număr de cinci puncte de acordare a primului-ajutor, care sunt amplasate în următoarele locații:

  • Oficiul Poștal, nr. 1, Timișoara – Bv. Revoluției din 1989, nr. 2;
  • Opera Română Timișoara – Strada Mărășești, nr. 2;
  • Oficiul Poștal, nr. 5, Ghișeul nr. 1, Timișoara – Str. 1 Decembrie, nr. 90;
  • Piața Iozefin Timișoara;
  • Municipiul Lugoj, Casa de Cultură a Sindicatelor – Strada Nicolae Bălcescu, nr. 1.

Cele cinci puncte de acordare a primului ajutor sunt asigurate de personal din cadrul Societății de Cruce Roșie Timiș și Direcției de Sănătate Publică Timiș.

Și în Reșița există două puncte anticaniculă, unu în Centrul Civic și unu în Parcul Tricolorului. Ambele sunt dotate cu climatizare, apă rece și un pat. Programul de funcționare este între orele 11.00 și 18.00.

Potrivit meteorologilor, în această seară scăpăm de valul de căldură. De miercuri dimineață, de la ora 9.00, până vineri, la aceeași oră, se anunță în toată țara vânt, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40-50 l/mp.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/