Mucegai, frigidere și cuptoare murdare, tăvi cu produse puse direct pe jos. Un jeg de nedescris au găsit comisarii de la Protecția Consumatorilor în brutării și restaurante din Caraș-Severin, multe dintre ele aflate în apropierea unităților de învățământ.
Odată cu începerea anului școlar, comisarii de la Protecția Consumatorilor s-au pus în mișcare și au luat la puricat unitățile care comercializează mâncare, în special în apropierea instituțiilor de învățământ. Cele 12 acțiuni de control s-au soldat cu 16 amenzi în valoare totală de 115.000 de lei și 4 avertismente, fiind dispuse următoarele măsuri complementare:
– oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor alimentare cu abateri în valoare de peste 7.500 lei.
– oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, pentru 4 operatori economici:
– QUATRO RAFIMAR S.R.L.
– DONI VOIAJ HOTELS S.R.L.
– RALUCOM IMPEX S.R.L.
– BRUTĂRIA GUSTUL NATURII S.R.L.
– închiderea unității pe o perioadă de până la 6 luni, pentru 3 operatori economici:
-EUROCLASS PLUS S.R.L.
-EUROCLASS S.R.L.
-BRUTĂRIE PATISERIE ANEA S.R.L.
Neregulile constatate de comisarii CJPC Caraș-Severin sunt de-a dreptul revoltătoare! Mucegai, frigidere și cuptoare murdare, tăvi puse direct pe jos, pereți scorojiți.
Redăm mai jos exact concluziile trase de comisari în urma controalelor: