FOTO. Au fost sterilizați primii câini în campania derulată de Primăria Timișoara

5cf892fc 2ff8 4207 8c63 01de90a4c13f

La Timișoara au fost sterilizați primii câini în campania gratuită derulată de primărie, care vine în sprijinul proprietarilor care au venituri reduse.

Primăria Timișoara anunță primele rezultate din cadrul campaniei de sterilizare gratuită, care vine în sprijinul proprietarilor de câini care au venituri reduse, sub salariul mediu brut.

Intervențiile de sterilizare pentru cei înscriși până acum în program au decurs cu bine și primii șase căței s-au întors acasă, cu acte în regulă, microcipați și înregistrați, iar alți 11 doritori vor fi programați în zilele următoare”, a informat instituția.

Pentru facilitarea procedurii de înscriere, Primăria Timișoara pune la dispoziția cetățenilor două numere de telefon dedicate – 0256/969 interior 198 și interior 102. După formarea numărului de telefon, se tastează interiorul 198 sau 102, fără a mai aștepta direcționarea prin centrală. Apelul va fi preluat de persoanele care asigură înscrierea doritorilor și înregistrarea datelor pe care aceștia trebuie să le furnizeze, respectiv numele și prenumele, adresa de domiciliu și un număr de telefon. Procedura de înscriere se poate realiza extrem de simplu și prin e-mail la adresa: alexandra.pintea@primariatm.ro. Pe această adresă de e-mail, se vor transmite aceleași date – numele și prenumele, domiciliul și un număr valid de telefon, pentru a se putea lua legătura cu beneficiarul, în vederea programării.

În baza bonului de ordine, proprietarul se va prezenta, în termenul comunicat, la cabinetul veterinar, în vederea sterilizării animalului de companie, cu următoarele documente: cartea de identitate a proprietarului animalului de companie, care să ateste domiciliul sau reședința în Timișoara; carnetul de sănătate al câinelui care atestă microciparea; dovada veniturilor proprietarului, în valoare mai mică decât salariul mediu brut, în conformitate cu legislația în vigoare (adeverință, cupon de pensie, declarație pe proprie răspundere).

În cazul în care câinele nu este microcipat, individualizarea și înregistrarea pot fi făcute în ziua sterilizării, costurile fiind suportate de către proprietar. În situația în care proprietarul are venituri foarte mici și nu își permite să achite costul microcipării, acesta va fi suportat de Asociația Happy Tails, care și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini astfel proprietarii care doresc să parcurgă întreaga procedură, dar nu dispun de resursele financiare necesare. Precizăm că îngrijirea post-operatorie revine în responsabilitatea stăpânului, care va monitoriza câinele la domiciliu în zilele de după intervenție și poate ține legătura cu cabinetul veterinar pentru orice eventuale întrebări sau îndrumări”, a transmis Primăria Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Programul se va derula pe o perioadă de doi ani și va asigura contravaloarea sterilizării pentru aproximativ 2.500 de câini din Timișoara.

47b24269 1bda 4b36 8cb1 f943b13f03e4

c2711003 f21f 43d8 9215 2f2400903231

9e03977d be82 491c 992c 65ea86a03235

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/