FOTO. Asociații de proprietari din Timișoara, amendate pentru că nu au colectat selectiv deșeurile

precolectare1
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Mai multe asociații de proprietari din Timișoara au primit amenzi pentru că nu au colectat selectiv deșeurile. În cadrul unei ample acțiuni de control, polițiștii locali au verificat dăcă gunoiul menajer și cel reciclabil ajung în pubela care trebuie.

Pe teren au fost și reprezentanți ai ADID Timiș și ai operatorului de salubrizare Retim.

„În prima zi a acțiunii, echipele mixte au verificat 35 de asociații de proprietari, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 8.500 de lei și s-au înmânat tot atâtea invitații altor asociații ai căror reprezentanți au fost solicitați la sediul instituției pentru luarea măsurilor legale. În cursul zilei de ieri au fost verificate  29  de asociații de proprietari, fiind  aplicate alte 4 sancțiuni cu amenzi în valoare de 2.500 de lei și s-au înmânat 7 invitații”, este rezultatul acțiunilor.

precolectare2

 

Timișorenii trebuie să știe că nu au voie să amestece deșeurile menajere cu cele reciclabile sau periculoase. Retim a transmis că după verificări, cei care nu au aruncat gunoaiele în pubelele destinate riscă să rămâne cu ele neridicate și negolite.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Sancțiunile sunt între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 2.500 de lei pentru persoanele juridice.

precolectare3

 

precolectare4

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/