FOTO. Arme folosite pentru braconaj, descoperite în urma unor percheziții în Timiș și Hunedoara

arme

Polițiștii au făcut, joi, percheziții în casele și autoturismele a patru bărbați din județele Timiș și Hunedoara. Au găsit arme și muniție folosite la braconaj.

În casa unui bărbat din comuna Pietroasa, judeţul Timiș, și dintr-un autoturism folosit de acesta, poliţiştii au ridicat două arme lungi letale, dintre care o armă letală cu două țevi netede și o armă cu glonț de tip carabină, având montat un dispozitiv de ochire, de tip lunetă, încărcată cu 4 cartușe cu glonț, pe care acesta le-ar fi deținut fără drept.

Totodată, din portbagajul autoturismului bărbatului au fost ridicate elemente de muniție (un recipient din plastic ce conține 27 de bile din plumb și 25 de grame de pulbere de vânătoare, 25 de tuburi de cartuș, având capsa percutată, 4 tuburi de cartuș având capsa nepercutată, 35 de cartușe de diferite mărci, o cutie ce conținea 8 cartușe de calibrul 16, 54 de cartușe cu glonț, 59 de elemente de muniție din plumb, de tip alice, 44 de cartușe cu glonț, 108 bile metalice şi alte elemente de muniție) și muniție.

Au fost verificate și locuințe din Lăugiu de Jos, județul Hunedoara. Aici au fost găsite mai multe arme, dar și trofeele obținute la partide ilegale de  vânătoare.

„De la domiciliul unui bărbat, din comuna Lăpugiu de Jos, poliţiştii au ridicat o armă letală lungă semiautomată, încărcată cu 3 cartușe, o armă, neletală, cu aer comprimat din categoria celor supuse autorizării, precum şi diferite elemente de muniție (191 de cartușe de calibrul 12, 5 cartușe de calibrul 16, un tub cartuș având capsa nepercutată, de calibrul 12) şi componente de arme, pentru care bărbatul nu avea drept de deținere, port și folosire, precum și un trofeu din specia de interes cinegetic, căprior cu coarne, secționat în zona gâtului, partea inferioară a unui membru de căprior, precum și 53 de kilograme de carne de vânat.

De asemenea, de la locuința unui alt bărbat, din comuna Lăpugiu de Jos, poliţiştii au ridicat mai multe trofee de vânătoare susceptibile a proveni din acte de braconaj cinegetic (3 trofee din specia de interes cinegetic căprior cu coarne și un trofeu din specia de interes cinegetic mistreț cu mandibulă și colți), iar, de la locuinţa unui bărbat din comuna Pietroasa, judeţul Timiș, au ridicat două trofee din specia de interes cinegetic căprior cu coarne și un cuțit, prezentând urme de sânge”, aflăm de la Poliția Română.

Anchetatorii spun că armele și elementele de muniție găsite la percheziții au fost deținute fără drept, de cei patru bărbaţi, acestea fiind folosite pentru comiterea de acte de braconaj cinegetic în unele fonduri cinegetice din judeţul Hunedoara. Trei dintr ei au fost reținuți.

gif card de energie dacus 1000x100

thumbnail (1)

thumbnail (2)

thumbnail

 

 

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/