FOTO. Aproape 20 de ateliere auto și dezmembrări, închise în Timiș

ateliere auto dezmembrari (1)

Aproape 20 de ateliere auto și centre de dezmembrări au fost închise în Timiș. Totul, în urma unor controale sub sloganul: „Atelierele de reparații auto pot funcționa doar dacă sunt autorizate, iar centrele de dezmembrări nu sunt gropi de gunoi!”.

Au fost acțiuni comune de control ale Registrului Auto Român și Garda Națională de Mediu la operatorii economici autorizați sau neautorizați și la persoanele neînregistrate fiscal care prestează activități în zona serviciilor auto.

La jumătatea lunii, timp de 4 zile, efective mărite de inspectori RAR și comisari GNM au mers în control în județele Timiș și Vâlcea, în special pentru a verifica dacă este respectată legislația specifică din domeniul reparațiilor și dezmembrărilor auto, dar și normele privind protecția mediului.

ateliere auto dezmembrari (6)

Pe parcursul controalelor au fost identificate peste 50 de locații în care se desfășurau activități de reparații auto fără autorizație tehnică de funcționare și care nu respectau legislația de mediu. Registrul Auto Român a dispus sancțiuni contravenționale în valoare de peste 200.000 de lei, iar Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi de peste 500.000 de lei.

„În județul Timiș au fost efectuate 31 de acțiuni de control la operatori economici fără autorizație tehnică de funcționare sau persoane neînregistrate fiscal: 8 controale la centre de dezmembrări auto și 23 ateliere de reparații. Inspectorii Departamentului Supraveghere de Piață din cadrul RAR au aplicat amenzi în valoare de 176.000 lei și au dispus măsuri complementare de oprire a activității pentru 19 operatori economici. Au fost întocmite și 11 procese verbale de constatare pentru persoane neînregistrate fiscal care desfășurau activități de reparații auto sau dezmembrări de vehicule”, a transmis RAR.

Comisarii Gărzii de Mediu au efectuat acțiuni de control pentru respectarea legislației specifice privind poluarea mediului prin activitățile desfășurate operatorii economici. Astfel, în județul Timiș au efectuat 22 de controale, au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 460.500 lei și au dispus oprirea activității în cazul a 5 operatori economici.

ateliere auto dezmembrari (2) ateliere auto dezmembrari (4) ateliere auto dezmembrari (7)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/