FOTO. Aproape 100 de timișoreni au pedalat până la Szeged pentru a promova infrastructura româno-maghiară

ghj
publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Aproape 100 de bicicliști profesioniști și amatori au pedalat, în acest weekend, până în Szeged. Este primul tur de anvergură care leagă cele două reședințe de județ, înfrățite, de o parte și de alta a graniței. 

„Acțiunea, pe lângă faptul că promovează mișcarea și un mod de viață activ și sănătos, urmărește să promoveze construcția unei piste de biciclete între Timișoara și Szeged, dar și construcția unui pod peste Mureș, între Apatfalva (Ungaria) și Cenad (România), folosit odinioară ca punct de trecere a frontierei dintre cele două ţări vecine”, au transmis organizatorii.

Printre cei care au plecat în tură s-au aflat și Alin Nica, președintele CJ Timiș, și primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Cei doi au pedalat însă numai până la ieșire din orașul de pe Bega.

„Cred că județul Timiș are nevoie de o pistă de biciclete care să unească Timișoara cu Szeged, prin Cenad, de aceea am răspuns invitației Asociației Bastion de a face parte din turul Bartok Bela pe ruta Timișoara-Szeged. Eu un apel la mișcare, la înțelegere între două popoare, iar pentru autorități e un mesaj că trebuie să conectăm cele două județe de peste graniță, Timiș și Csongrad. Săptămâna viitoare vom avea autoritățile din Ungaria și cu siguranță vom veni cu vești bune”, a transmis Alin Nica, președintele CJ Timiș.

„E o mândrie că suntem înfrățiți cu Szeged, a fost viceprimarul de acolo aici acum o lună și am povestit de acest tur. El ne așteptă, eu din păcate nu pot să pedalez până acolo. Vă rog să duceți salutul meu cald la Szeged și să-i invitați să vină și ei la un tur la Timișoara. Drum bun!”, a spus Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

thumbnail

Turul ciclist a avut și câteva curse care i-au pus la încercare pe bicicliștii profesioniști

„A fost o cursă destul de grea, rapidă și destul de scurtă. Orice profesionist poate să ducă o cursă tare pe o distanță de 70 de kilometri. Am avut o viteză medie de 40 de kilometri pe oră, dar am avut și vânt lateral aproape toată cursa. Am colaborat foarte bine cu colegii și a ieșit. În ciclism aproape 70 la sută contează tactica, se câștig cu tactică, nu cu picioarele. Anul aceasta am câștigat aproape toate cursele la care am participat și sunt recunoscător pentru asta colegilor de echipă”, a spus Alin Toader, campion național la juniori.

untitled design set 970x90 px

ghjk

Startul a fost dat, sâmbătă dimineața, în Piața Unirii. Duminică, cicliștii au pornit înapoi spre Timișoara, după ce au înnoptat la Szeged. Turul se va încheia la Dumbrăvița, duminică după masă. Pedalarea a fost organizată de Asociația Bastion, în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, Autoguvernarea Csongrad-Csenad și Velocitas.

289334611 5381228118567063 2720776444484303412 n

fghj

index

thumbnailzx

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/