Accident grav între un autoturism și un autocar la Sânnicolau Mare! Autocarul a ricoșat și a intrat într-o casă. Din cauza accidentului, o țeavă de gaz s-a spart și toți cei aflați în zonă au fost evacuați.
În jurul orei 14.20 s-a produs accidentul în care au fost implicați un autocar și un autoturism. Din cauza impactului, autocarul cu 20 de persoane a ricoșat și a intrat într-o casă din apropiere. Două persoane cu dizabilități se aflau în casă. Pompierii au acționat urgent și au scos oamenii din casa lovită. Din primele informații, șoferul mașinii se află în stare gravă și împreună cu alte patru persoane primește îngrijiri medicale.
Dezastrul a fost completat de o conductă de gaz spartă și a fost nevoie de intervenția unei autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, însoțită de opt pompieri SMURD. Toți cetățenii au fost evacuați din zonă până la remedierea problemei cu țeava de gaz spartă. Între timp, una dintre victime a fost transportată la spital.
Din primele declarații ale Poliției, cauza accidentului a fost neacordarea de prioritate de către femeia care conducea mașina. „O femeie de 45 de a condus un autoturism pe strada Șaguna și la intersecția cu strada Horia nu a acordat prioritate de trecere unui autobuz condus de un bărbat de 54 de ani. În urma impactului autobuzul a intrat în coliziune cu un imobil de pe strada Horia. În urma impactului 5 persoane au fost rănite, respectiv conducătoarea autoturismului, conducătorul autobuzului și 3 pasagere din autobuz”, au declarat reprezentanții Poliției timișene.
Știre în curs de actualizare