Fosta școală „Ion Mincu” din Timișoara, care a pregătit timp de zeci de ani elevi pentru domeniul construcțiilor și arhitecturii, își deschide din nou porțile. Din 4 septembrie, clădirile de lângă Parcul Botanic devin spațiul principal al Beta 2026, Bienala de Arhitectură din Timișoara.
Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Timișoara a fost înființat în 1967 și a pregătit, de-a lungul anilor, elevi pentru construcții și arhitectură. În 2017, școala a fost reorganizată, iar clasele au fost preluate de Liceul de Arte Plastice și Colegiul Tehnic de Vest. Acum, fosta școală revine în atenția timișorenilor, tot prin arhitectură.
Cea de-a șasea ediție a Beta are loc între 4 septembrie și 25 octombrie și reunește peste 40 de proiecte realizate de participanți din 15 țări. Tema ediției este „In Practice – as opposed to ‘in theory’”, iar arhitecții și artiștii sunt invitați să lucreze direct cu clădirea și spațiul din jurul ei.
Fosta școală nu este doar locul în care sunt expuse proiectele. Clădirea devine chiar obiectul unor intervenții și experimente. Sunt testate soluții de reparare, adaptare și reutilizare, de la refolosirea unor materiale provenite din demolări până la colectarea apei de ploaie, introducerea vegetației și crearea unor habitate pentru păsări.
Una dintre transformările deja realizate este îndepărtarea gardului care separa fosta școală de Parcul Botanic. Astfel, cele două spații au fost reconectate. Organizatorii spun că intervenția este una dintre schimbările care ar putea rămâne și după încheierea bienalei.
Printre proiectele prezentate la Timișoara se numără „Entangled Matter”, realizat de cooperativa bruxelleză Rotor, despre reutilizarea materialelor și construcția circulară, „Transmutation”, un film semnat de Bêka & Lemoine despre traseul și transformarea materialelor, și „The Demolition Drama”, proiect al HouseEurope!, care aduce în expoziție tema renovării și a reutilizării clădirilor.
Expoziția mai include proiecte semnate de KOSMOS, Raphael Zuber, Nuno Melo Sousa, Oana Stănescu, Vlad Nancă, Șerban Savu, Matei Bejenaru, Encore Heureux, Metapolis și alte practici europene.
Beta 2026 este curatoriată de arhitecții Andreas Kofler și Tudor Vlăsceanu.
Vineri, 4 septembrie, deschiderea oficială are loc la ora 18:00, iar expoziția se deschide pentru public la ora 19.00. La 19.30 este programată premiera instalației video „Access All Areas”, realizată de Mireille Solomon împreună cu compania timișoreană de dans contemporan Unfold Motion. De la ora 20.00 începe Opening Party.
Sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 16.00 are loc un tur ghidat alături de artiști și curatori. La ora 17.00 este programată o conversație cu Andreas Kofler și Tudor Vlăsceanu despre conceptul ediției, iar de la ora 18.00 are loc un panel cu artiștii participanți, moderat de revista Igloo.
Duminică, 6 septembrie, programul începe la ora 11.00 cu un tur ghidat. De la ora 14.00 este programat un picnic în parc, iar la ora 18.00 are loc o proiecție semnată de Bêka & Lemoine.
Expoziția Beta 2026 poate fi vizitată gratuit până în 25 octombrie. Programul este de miercuri până vineri, între orele 14.00 și 20.00, și sâmbătă și duminică, între orele 10.00 și 20.00.
Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara este un proiect cultural al Filialei Teritoriale Timiș a Ordinului Arhitecților din România.