Fosta groapă din perimetrul ștrandului din Caransebeș, transformată în bazin de înot

În municipiul de pe Timiș și Sebeș, Compania Națională de Investiții urmează să construiască un bazin didactic, unde elevii vor putea practica gratuit înotul de performanță. Vestea este mai mult decât binevenită pentru părinți, în contextul în care în oraș există doar o singură bază de agrement de acest gen, dar care este privată.

Întors recent de la București, unde a semnat contractul cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții (CNI) pentru creșa de 60 de locuri care urmează să se construiască în cartierul Racoviță, primarul Felix Borcean anunță că, în curând, același lucru se va întâmpla și cu bazinul de înot.

Locația aleasă de municipalitate pentru bazinul de înot cu dimensiuni semiolimpice este fosta groapă din Teiuș, unde, în trecut, se organizau Serbările Verii. Odată finalizată construcția, aici va fi deschisă și o secție de înot pentru copii, dă asigurări Borcean.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Bazinul este un proiect tip, care va fi sută la sută finanțat și implementat în perimetrul ștrandului din Caransebeș, unde exista o groapă de decenii și unde se desfășurau pe vremuri Serbările Verii. Iată că acea groapă, în sfârșit, și-a găsit rostul! Acolo, pe circa 5.000 mp din suprafața ștrandului va fi construit acest bazin didactic, semiolimpic, care vine ca o mănușă pentru caransebeșeni și nu numai, pentru că sunt convins că vor veni copii care să practice înotul, mai ales în actualul context, când țara noastră a obținut prin înotătorii săi, în special prin David Popovici, atâtea performanțe. Sigur, proiectul a fost gândit înainte de marile realizări ale lui David Popovici, dar s-a nimerit să fie așa, și cred că sunt multe locuri în țară în care aceste proiecte sunt așteptate cu nerăbdare, pentru că înotul este un sport complex, probabil cel mai complex dintre toate, care ajută foarte mult la dezvoltarea psihomotorie a copiilor. Știu că în Caransebeș există o bază privată, unde circa 100 de copii practică înotul. Vă dați seama ce ar însemna o bază în care să ai acces gratuit, dacă ești înscris la secția de înot a clubului, care, cu siguranță, își va deschide porțile în momentul în care acest bazin semiolimpic va fi finalizat.”, a declarat pentru expressdebanat.ro, primarul Caransebeșului.

Investiția se ridică la aproximariv 30 de milioane de lei și este un proiect derulat prin CNI.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/