Forțele de ordine din Timiș, la datorie în minivacanță

politia de frontiera

Sute de polițiști, jandarmi, polițiști de Frontieră sau pompieri sunt la datorie în minivacanța de Mica Unire. Granițele cu Ungaria s-au aglomerat deja, de sâmbătă dimineața.

La punctele de trecere a frontierei din Timiș timpii de așteptare erau, sâmbătă, de 10 – 20 de minute, însă pe autostradă, la Nădlac II, în Arad, șoferii au stat peste o oră pentru a trece în țara vecină.

„Pentru fluidizarea traficului, se va suplimenta numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. Totodată, dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire din ţară sau de intrare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei”, au transmis autoritățile.

Pe străzile din Timiș, la evenimente și în zonele aglomerate, aproximativ 200 de polițiști se vor asigura că nu există probleme.

„Dacă alegeți să petreceți în aceste zile, vă recomandăm să o faceți fără a deranja liniștea celorlalți cetățeni. Cât despre tineri, evitați consumul alcoolului sau substanțelor interzise întrucât deveniți vulnerabili și foarte ușor ajungeți victime ale infracțiunilor”, este mesajul polițiștilor.

La datorie vor și 130 de pompieri. Și ei au unele recomandări pentru populație, mai ales pentru cei care pleacă la drum.

„Dacă mergeți spre zonele montane, trebuie să vă interesați înainte de plecare cu privire la starea vremii, să aveți echipament corespunzător și să nu vă abateți de la traseele marcate pentru a evita producerea unor accidente cu consecințe grave. În spațiile de cazare, turiştii se vor informa cu privire la modul de comportare şi evacuare în caz de incendiu și vor consulta și respecta cu strictețe planurile de evacuare prezente în fiecare cameră de cazare, în cazul producerii unei situații de urgență. Parcarea autoturismelor se va face de o manieră încât să nu blocheze accesul la hidranții stradali sau să reducă dimensiunea căilor de circulație pentru a se asigura accesul facil al autospecialelor de intervenție în cazul producerii unei situații de urgență”, transmite ISU Banat.

În Timiș, vremea în aceste zile va fi destul de închisă. Nu sunt anunțate precipitații însemnate și nici nu au fost emise alerte meteo. Duminică și luni, temperaturile vor trece de 10 grade Celsius.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/