Firme din Timiș au fraudat fonduri publice

Ministerul Dezvoltării alocă bani pentru Caraș Severin

Prejudiciul de 4 milioane de lei adus bugetului de stat prin fraudarea fondurilor publice s-a creat și prin firme din Timiș.

În urma celor 46 de percheziții, de marți, care s-au desfășurat în mai multe județe, printre care și Timiș, polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice Neamț au descoperit că au fost preluate de suspecți 23 de firme.

„Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu luna ianuarie 2020, persoanele în cauză ar fi procedat la preluarea a 23 de societăți comerciale, care aveau încheiate deja acorduri de finanțare fie direct, fie prin intermediul altor persoane. Ulterior, cele 23 de societăți comerciale controlate de către membrii grupării infracționale ar fi depus înscrisuri care atestau date false, inexacte sau incomplete, pentru a obține fondurile alocate conform prevederilor O.U.G. nr. 10 din 2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii”, a transmis Poliția Română.

Din probatoriul administrat a rezultat faptul că niciuna din cele 23 de societăți comerciale nu ar fi desfășurat  activitate economică, scopul preluării acestora fiind acela de a obține în mod ilegal fonduri publice.

Trei suspecți, din București și Neamț, au fost reținuți pentru 24 de ore.

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/