Folclorul, în prim-plan la Bocşa

Bocșa va găzdui la mijlocul lunii iunie un festival îndrăgit de toți cărășenii, festival ce a descoperit de-a lungul timpului artiști care au devenit nume cunoscute în muzica populară.

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Folclor „Aurelia Fătu Răduțu” se desfășoară luna aceasta, între 20 și 21 iunie, la Bocșa. Spre marea bucurie a bocșenilor, după o pauză mult prea mare, festivalul ce oferă șansa artiștilor încă neconsacrați să devină cunoscuți revine în județ. „Festivalul se adresează tinerilor cu vârsta între 16 – 35 de ani şi îşi propune să pună în valoare muzica populară autentică, precum şi să descopere şi să promoveze tinere talente. Festivalul-concurs naţional  « Aurelia Fătu Răduţu» se derulează pe o singură secţiune – de interpretare vocală folclor românesc”, precizează Ioan Liuț, directorul festivalului.

Participanții vor fi nevoiți să interpreteze două cântece populare, o doină sau o baladă fără acompaniament orchestral, care le va pune vocea și calitățile vocale în evidență, iar cea de-a doua piesă este una ritmată împreună cu orchestra. Cei mai talentați dintre concurenți vor primi unul dintre cele șase premii puse în concurs. Toate premiile constau în câte trofeu al festivalului, iar pentru marele premiu și cele trei premii de pe podium se acordă și sume de bani între 1.500 și 500 de lei. Toți cei 20 de concurenți vor fi răsplătiți cu diplomă de participare.

Condiții de participare

Regulamentul festivalului prevede, pe lângă vârsta participanților, și faptul ca înscrierea să se facă doar cu actul de identitate, iar portul popular specific zonei de proveniență a concurentului să fie purtat. Prezența la preselecție și la repetiția preliminară este obligatorie, în caz contrar concurentul nu poate intra în competiție. De asemenea, nu pot participa la concurs interpreți care au obținut Marele Premiu sau Premiul I în edițiile anterioare ale festivalului. Participanții pot fi din toate colțurile țării, însă cheltuielile de deplasare sunt suportate de către aceștia, cazarea și masa concurenților admiși la preselecție vor fi suportate de către organizatorii festivalului.

Interpreți consacrați în juriu

Din echipa de jurizare vor face parte nume cunoscute în folclorul românesc, personalităţi de seamă din domeniul culturii, cercetării şi interpretării folclorului românesc, dar și reprezentanți ai autorității locale. Aceștia vor stabili ordinea intrării interpreților în concurs prin tragere la sorți. Din criteriile de jurizare fac parte, în primul rând, autenticitatea și valoarea artistică a pieselor, dar și ținuta scenică. Pentru că este un concurs de folclor, o pondere importantă în decizia juriului va fi și frumusețea, autenticitatea costumului popular purtat de interpret.

Înscrierea concurenţilor se face până în data de 14 iunie 2013 fie la sediul Casei Orăşeneşti de Cultură Bocşa, str. 1 Decembrie 1918, nr. 43 Caraş-Severin, tel. 0355.566.613 sau 0744.838.802, fie prin email: casadeculturabocsa@yahoo.com, ori la sediul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, Reşiţa, str. Făgăraşului, nr.12A, tel. 0255.226.698.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/