O singură zi ne mai desparte de anul 2014, iar ofertele de revelion la munte au fost deja epuizate. Pe cărășenii care au ales să rămână acasă în noaptea dintre ani îi așteaptă spectacole inedite, organizate special de autoritățile locale.
Pe reșițenii care vor rămâne în oraș de Anul Nou, centrul civic al orașului îi așteaptă cu surprize muzicale pentru toate gusturile. Seara va fi deschisă cu un program de muzică populară. Nicoleta Dobre va deschide show-ul la ora 22:00. Acordurile populare vor continua cu Otilia Duma, Petrică Dalea, Gabi Stanciu și Dumitru Teleagă.
Ultimul sfert de oră din acest an îi va avea pe scenă pe Cristi Iakab & The Road Band, aceștia fiind cei care vor întreține publicul și în prima oră a anului 2014. Primele șapte minute ale noului an vor fi luminate de un incredibil foc de artificii, pentru care autoritățile locale au investit aproximativ 2.000 de euro.
Și locuitorii din Caransebeș vor avea la dispoziție un spectacol senzațional care să îmbrățișeze cu veselie începutul noului an. Show-ul de revelion va fi organizat în Piața Revoluției și îi va întâmpina pe petrecăreți cu un recital Konia împreună cu trupa de dansatoare. În ultima oră din 2013 va urca pe scenă trupa Fără Zahăr. Și primarul Marcel Vela va fi prezent la festivitate pentru a le transmite cetățenilor mesajul de Anul Nou. Primele minute din noul an vor fi dedicate unui spectaculos foc de artificii.
Spectacolul va continua până târziu în noapte cu joc, cântec și voie bună. Atmosfera va fi întreținută de Nicoleta Voica, Liliana Laichici și Taraful Olanii.
La Bocșa vor urca pe scenă soliștii de muzică populară Marilena Corina Dumitru, Ana Pîrvulescu Cega, dar și Ionuț Pîrlițeanu. Pe lângă folclor, seara îi va bucura pe cetățeni și cu recitaluri de muzică pop și pop-rock. Atmosfera va fi întreținută de formația Blur Slide a Casei Orășenești de Cultură, dar și de Gabriel Burduja, participant la show-ul național Vocea României. Miezul nopții va încheia anul cu un joc de artificii. Spectacolul va avea loc în cartierul ,,Nufărul”, lângă corpul B al primăriei.
Și orăvițenii vor îmbrățișa noul an sub lumina artificiilor. Primele minute din 2014 îi va surprinde pe cei rămași în oraș în parcul din fața primăriei și parcul din fața Școlii Gimnaziale ,,Romul Ladea”, unde autoritățile locale vor organiza timp de 12 minute un foc de artificii.