Focuri de armă trase ilegal

Cazurile în care cărășenii folosesc arma ilegal sunt în creștere. După ce un tânăr a fost prins de polițiști în timp ce comercializa arme la colț de stradă pe Făgărașului, acum localnicii de la Lăpușnicul Mare au tras o sperietură zdravănă, după ce un bărbat a tras două focuri de armă la vânătoare.

Polițiștii de la Lăpuşnicu Mare au sesizat că în comună a fost organizată o partidă de vânătoare, în timpul căreia s-au tras ilegal două focuri cu armă. “Cu ocazia verificărilor efectuate la domiciliul bărbatului au fost găsite două arme de calibru 12, o armă de calibru 7, un pistol de calibru 7,65, toate fiind letale, şi 10 cartuşe, dar care nu erau păstrate corespunzător. Bărbatul avea permis de port armă şi deţinea în mod legal aceste arme”, a spus Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

În urma cercetărilor efectuate, în cauză s-a aplicat o sancţiune contravenţională în sumă de 2000 de lei, dar s-a întocmit şi un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de armă letală fără drept.

De asemenea toate armele şi muniţia găsite la domiciliul bărbatului au fost ridicate în vederea cercetărilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/