Credincioșii sunt așteptați duminică, 5 aprilie, la Sfânta Liturghie și la Procesiunea de Florii, organizată la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul reșițean Moniom, pentru a marca împreună una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale primăverii.
Duminica Floriilor, sărbătoarea care vestește apropierea Paștilor și deschide drumul către Săptămâna Mare, adună an de an comunitatea în rugăciune, lumină și tradiție. Și în acest an, credincioșii sunt invitați la Moniom, la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, pentru a participa la Sfânta Liturghie, urmată de tradiționala Procesiune de Florii.
Preotul Mihai Ciucur îi îndeamnă pe cei prezenți să îmbrace portul popular, să aducă icoane și flori și să se alăture acestui moment de mare sărbătoare.
Semnificația Floriilor
Pentru creștinii ortodocși, Duminica Floriilor marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, întâmpinat cu ramuri verzi și cântări de slavă. În amintirea acestui moment, credincioșii duc acasă ramuri de salcie sfințită, simbol al renașterii naturii, al biruinței vieții asupra morții și al speranței care însoțește Paștile.
Dar sărbătoarea are și rădăcini istorice mai puțin cunoscute. Prima mențiune a Floriilor apare în secolul al IV-lea, când ziua era numită „Duminica Aspiranților” sau „a Candidaților la Botez”, pentru că cei nebotezați mergeau atunci la episcop să ceară creștinarea. O altă denumire veche este „Duminica grațierilor”, întrucât regii și împărații obișnuiau să acorde iertări celor condamnați.
Astăzi, Floriile sunt și prilej de sărbătoare pentru toți cei care poartă nume de floare, o tradiție care aduce un plus de lumină și de veselie acestei duminici. Tot acum, oamenii privesc spre cer cu speranța că vremea va fi frumoasă, pentru că, potrivit credinței populare, starea vremii de Florii anunță cum va fi în Duminica Paștilor.

Florii la Moniom
„Cu dorința unei zile pline de soare, credință și bucurie, comunitatea din Moniom îi așteaptă pe toți cei care vor să trăiască împreună frumusețea acestei sărbători. Procesiunea de Florii rămâne un moment aparte, în care tradiția, portul popular și rugăciunea se contopesc într-o atmosferă de sărbătoare autentică”, transmite părintele Mihai Ciucur.