FLAGRANT DELICT. O basculantă plină cu deșeuri, descărcată în mijlocul naturii! La doar câțiva kilometri de intrarea în Reșița! [VIDEO]

Gest incalificabil al unui individ care a descărcat o basculantă întreagă de gunoi la ieșirea din Reșița spre Caransebeș, înainte de Km 8, pe partea stângă. Primele indicii conduc spre APIA Caraș-Severin!

Un reșițean a surprins din întâmplare scenele scandaloase și a făcut imediat imaginile publice pentru ca autoritățile statului să ia măsurile ce se impun. Basculanta plină cu deșeuri a fost descărcată în mijlocul naturii, foarte aproape de oraș, într-o zonă ce a mai fost sacrificată nu demult în același fel, tot cu încălcarea gravă a legii, sub ochii mult prea permisivi ai celor de la Garda de Mediu. Surprins în flagrant, șoferul basculantei s-a făcut pierdut în câteva clipe, în urma sa rămânând un adevărat dezastru. Dar și destule probe ale nesimțirii fără limite. Au fost găsite la fața locului de către martorul ocular mai multe documente purtând antetul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Caraș-Severin, lucru care l-a trimis pe primarul Reșiței, Nelu Popa, pe o pistă anume. „Cred că este vorba despre cei de la APIA, care s-au mutat de la Câlnic într-o altă locație și probabil așa au înțeles ei să facă curat”, a comentat primarul Reșiței, care așteaptă de la Poliția Locală identificarea făptuitorului și sancționarea acestuia potrivit legii.

Întâmplarea a avut loc astăzi, în jurul orei 12.30. Pentru că șoferul a întins-o imediat ce a fost surprins, martorul nu a putut observa numărul de înmatriculare al basculantei. Cu siguranță însă aceasta poate fi identificată, iar aici se mizează pe spiritul civic al reșițenilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/