Firme și locuri de muncă în rural, create cu ajutor din Timișoara

sus rural proiect universitatea politehnica timisoara

Cu ajutorul Universității Politehnica Timișoara au fost create firme și locuri de muncă în mediul rural din Regiunea Vest.

Prin proiectul „Sus rural”, au fost înființate 18 întreprinderi sociale, care au primit câte 100.000 de euro, și au fost create 106 locuri de muncă

De asemenea, a fost dezvoltată marca locală înregistrată „Produs în Banat”, marcă ce vine în întâmpinarea producătorilor locali și a vizibilității acestora în principal în mediul rural.

„După cum se poate constata, proiectul a avut un real succes”, a declarat managerul de proiect, prof. univ. dr. ec. ing. Marian Mocan, decanul Facultății de Management în Producție și Transporturi din cadrul UPT.

„Rolul nostru este unul regional şi considerăm că zona rurală din vestul ţării poate fi impulsionată din punct de vedere antreprenorial, iar Politehnica este o instituţie care poate da o mână de ajutor. Avem specialişti care îi pot ajuta pe tineri să implementeze planurile de afaceri pentru a aduce un plus de valoare în piaţă”, a transmis conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara

Proiectul „Sus rural” a fost implmentat de UPT și Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș. Valoarea lui a fost de 14,5 milioane de lei și finanțarea, 100% nerambursabilă, a provenit din Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/