Finanțarea Campusului Dual Timișoara, parafată de UPT și Ministerul Educației

Ligia Deca și Florin Drăgan la Timisoara semnare contract finantare campus dual
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Contractul pentru finanțarea Campusului Dual ce se va ridica în Timișoara a fost semnat de rectorul UPT și ministrul Educației.

Documentul a fost parafat de Florin Drăgan și Ligia Deca. Așadar, cel mai important proiect educational din România primește 20 de milioane de euro din PNRR.

„Mă bucur că putem semna astăzi contractul de finanțare pentru Consorțiul Regional pentru Învățământ Dual Vest Timișoara, având ca lider de proiect Universitatea Politehnica Timișoara, având ca sprijin întreaga Alianță Timișoara Universitară. Mă bucur și pentru prezența colegilor care reprezintă învățământul preuniversitar, cât și a reprezentanților companiilor, angajatori care fac parte din acest consorțiu ce are ca scop apropierea mediului educațional de nevoile pieței muncii”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca.

Universitatea Politehnica Timișoara este instituția care a inițiat proiectul.

„E un moment important noi, fiindcă setează învățământul dual în România, iar Universitatea Politehnica Timișoara este lider în acest proiect, fiind partener și într-un alt proiect simular, la Arad, tocmai pentru expertiza pe care o avem în acest domeniu. Putem acum realiza o rută curriculară completă, până la nivel de doctorat inclusiv”, a spus și rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan.

Campusul de educație duală va concentra, într-un spațiu care urmează să fie construit pe strada Orion, în Calea Buziașului, pe un teren de circa 30.000 de metri pătrați aparținând Primăriei Timișoara, energia mediului academic și economic local și regional și elevii interesați să învețe o meserie.

Muzeul TM

Pe lângă construcția campusului, proiectul mai prevede dotarea atelierelor digitale din cadrul învățământului dual, plata burselor pentru elevi și studenți, precum și măsuri conexe de creștere a calității și vizibilității învățământului dual.

Campusul va avea 6 spații educaționale pre-universitare, fiecare cu câte 5 săli de clasă, laboratoare , 6 spații educaționale universitare, fiecare cu cate 3 săli de curs, ateliere de practică, 60 camere de locuit, o bibliotecă, cantina și o sală de sport.

Întregul campus va respecta standardul NZEB – 20% – Nearly Zero Energy Buildings minus 20%, cu o producție de energie regenerabilă de minim 30% din consumul de energie primară.

 

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/